Câştigătorul Balcaniadei de matematică şi informatică, Gabriel Bogdan Ionescu, condamnat la peste trei ani de detenţie în Italia pentru fraudă pe internet, va colabora cu forţele de ordine pentru a combate infracţiunile on line. După cum informează cotidianul italian Corriere della Sera, Procuratura din Como doreşte să exploateze abilităţile informatice ale olimpicului pentru a-i descoperi pe infractorii din lumea virtuală.
Gabriel Bogdan Ionescu a atras atenţia opiniei publice din Peninsulă datorită inteligenţei sale ieşite din comun, care l-a ajutat să fie admis primul la Facultatea de Inginerie Informatică din cadrul Politehnicii din Milano, dar şi să comită una dintre cele mai mari fraude informatice. În urma anchetei, s-a stabilit că olimpicul craiovean este cel care a clonat site-ul Poştei Italiene şi, împreună cu complicii săi, a creat un prejudiciu de aproximativ 500.000 de euro acestei instituţii. Gabriel Bogdan Ionescu a fost arestat în primăvară, la Craiova, de autorităţile române şi extrădat în Italia, unde ispăşeşte o pedeapsă de trei ani şi o lună de detenţie pentru phishing.
Recent s-a împlinit un an de când craioveanul a fost încarcerat la Penitenciarul din Como (Lombardia). Din câte se pare însă, Bodan are şanse să fie eliberat în câteva săptămâni, pentru a trece de cealaltă parte a baricadei. Procuratura din Como a decis să se folosească de abilităţile informatice ale lui Gabriel. Potrivit sursei menţionate, îl aşteaptă deja un loc de muncă la Way-Log, o companie specializată în interceptarea şi combaterea infracţiunilor informatice. Confirmarea vine direct de la avocatul tânărului, Pierpaolo Livio. „Conducerea Way-Log mi-a cerut în mod expres să îi ofere un loc de muncă lui Bogdan Ionescu, având în vedere rezultatele sale excepţionale. Băiatul a acceptat cu bucurie şi este deja pregătit contractul. El urmează să colaboreze cu poliţia italiană pentru a dezvolta sisteme pentru prevenirea infracţiunilor informatice, cum ar fi cele legate de clonarea de carduri de credit şi, în special, pedofilia, demascându-i şi identificându-i pe administratorii site-urilor pedopornografice“, a spus acesta.
Răspuns de la instanţă
Ultimul cuvânt îl va avea însă judecătorul Tribunalului de supraveghere, care va stabili pe 5 mai dacă Gabriel va putea părăsi penitenciarul. „Suntem foarte optimişti. Am obţinut deja acordul membrilor Asociaţiei religioase «Padri Somaschi» pentru a-l găzdui pe Gabriel, care va putea să ispăşească la colegiu pedeapsa. După-amiaza va lucra part-time la Way-Long, care are sediul la doar câţiva paşi de Tribunalul din Como“, a adăugat avocatul. În urmă cu câteva săptămâni, membrii Asociaţiei religioase „Padri Somaschi“, din Como, se oferiseră să îl găzduiască pe craiovean în centrul lor de primire, urmând ca Bogdan să administreze sistemul informatic al asociaţiei. Preoţii s-au declarat convinşi că Bogdan merită o şansă şi de aceea fac tot posibilul să îl ajute să studieze în cele mai bune condiţii. În acelaşi timp, ei sunt siguri că geniul craiovean va reuşi să îi ajute şi pe ceilalţi tineri din cadrul centrului să fie interesaţi de informatică şi computere. Procuratura nu a confirmat, deocamdată, oficial informaţiile, dar Pierpaolo Livio se declară sigur de rezultat. „Nu există nici un motiv pentru ca judecătorul să respingă această posibilitate“, a spus avocatul. Consulul general al României s-a declarat foarte încântat de această iniţiativă. „Ar fi o victorie pentru noi toţi“, a declarat acesta la aflarea veştii.