Astăzi a fost săvârşită slujba de punere a pietrei de temelie pentru biserica ce urmează a fi construită în parohia Rastul Nou, judeţul Dolj.
Slujba religioasă a fost oficiată de către Inaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit dr. Irineu Popa împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa autorităţilor locale şi a unui număr mare de credinciosi. Noua biserică, ce va purta hramul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, va deservi nevoile spirituale ale credincioşilor care au fost nevoiţi să părăsească, în primăvara anului 2006, vechea vatră a satului Rast, în urma cumplitelor revărsări ale fluviului Dunărea care a distrus agoniseala de o viaţă a majorităţii populaţiei de aici. A urmat strămutarea satului în apropierea oraşului Băilesti, construindu-se în locaţia Rastul Nou aproape 600 de case cu sprijinul autorităţilor centrale, organizatii neguvernamentele, diverşi sponsori, printre care si Biserica, Mitropolia Olteniei construind aici un număr de 10 case.
După cum ne-a spus părintele protopop Cornel Pârvu de la protoieria Băileşti, fondurile financiare necesare construirii bisericii provin până în acest moment de la Arhiepiscopia Craiovei, care a realizat proiectul si a ridicat deja Casa parohială, Ministerul Culturii şi Cultelor şi Consiliul Judeţean Dolj.
Piatra de temelie pentru biserica din Rastul Nou
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

