8.3 C
Craiova
joi, 16 octombrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateFotbal: Procurorii spanioli investighează dacă mafia rusă a cumpărat finala Cupei UEFA din 2008

Fotbal: Procurorii spanioli investighează dacă mafia rusă a cumpărat finala Cupei UEFA din 2008

Doi mafioţi ruşi din Spania, Gennadios Petrov şi Leonid Khristoforov, au fost reţinuţi de poliţie şi sunt investigaţi după ce în mai multe convorbiri au vorbit despre cumpărarea semifinalei şi finalei Cupei UEFA, pentru ca gruparea Zenit Sankt Petersburg să câştige, informează cotidianul ABC. Procurorii au două înregistrări în care cei doi vorbesc de cumpărarea finalei, dar şi a semifinalei, jucate de Zenit Sankt Petersburg. În discuţiile avute de Gennadios Petrov şi Leonid Khristoforov despre acest subiect, s-a vorbit şi de sumele de bani oferite, care sunt între 20 şi 40 de milioane, dar nu a fost spusă moneda în care au fost făcute plăţile. În semifinalele Cupei UEFA, Zenit Sankt Petersburg a învins formaţia germană Bayern Munchen, în timp ce în finală ruşii s-au impus în faţa grupării scoţiene Rangers, scor 2-0.
William Gaillard, consilierul preşedintelui UEFA, Michel Platini, a anunţat, miercuri, că forul european va începe o anchetă pentru a stabili dacă finala Cupei UEFA din acest an dintre Zenit şi Rangers a fost aranjată. "Când apar astfel de zvonuri, oamenii noştri din Comitetul Disciplinar se vor interesa despre această problemă", a spus Gaillard.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS