Primarul municipiului Brad, Florin Cazacu, se va întâlni, astăzi, la Bucureşti, cu reprezentanţi ai Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, pentru a încerca să facă rost de fondurile necesare pentru plata facturii la păcura folosite pentru producerea agentului termic furnizat populaţiei. Primarul susţine că localitatea pe care o cârmuieşte ar putea să rămână fără căldură din cauza terminării stocului de păcură, dar şi a imposibilităţii de a plăti facturile pentru achiziţionarea combustibilului. «Avem datorii foarte mari la furnizorii de păcură, iar aceştia solicită achitarea facturilor restante. Am prezentat situaţia reprezentanţilor guvernului în videoconferinţa care a avut loc în această săptămână. Atunci, a avut loc o analiză a situaţiei stocurilor şi a sistemelor de termoficare din ţară”, a declarat Florin Cazacu. El a mai spus că Primăria Brad trebuie să plătească facturi restante pentru păcură în valoare de 2,7 milioane lei. Pe de altă parte, restanţele populaţiei şi ale altor instituţii de învăţământ se cifrează la 2,5 milioane lei. La această sumă se adaugă subvenţia care ar trebui plătită de la bugetul local.
Pentru ca brădenii să nu rămână fără căldură, autorităţile locale au cerut furnizorului de combustibil o amânare la plată până la sfârşitul lunii ianuarie, când va fi aprobat bugetul local pe acest an. Valoarea subvenţiei anuale de la bugetul local pentru acoperirea diferenţei de preţ la gigacalorie a fost calculată la trei milioane de lei. La ora actuală, populaţia din Brad plăteşte doar 60 la sută din factura curentă de energie termică. Circa 4000 de apartamente din această localitate sunt racordate la sistemul de termoficare.
Primarul municipiului Brad cere ajutor Guvernului
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

