Liderii a patru centrale sindicale s-au întâlnit azi cu preşedintele Traian Băsescu pentru a discuta pe marginea legii bugetului de stat pentru anul 2008, după ce săptămâna trecută reprezentanţii salariaţilor au cerut preşedintelui să nu promulge legea. Principalele nemulţumiri ale sindicaliştilor sunt legate de intenţia Guvernului de a reduce contribuţiile sociale, în 2008, cu şase procente, în special contribuţia la fondul pentru accidente de muncă, ceea ce ar duce, practic, la desfiinţarea acestuia. Singurul amendament al reprezentanţilor salariaţilor care a trecut de Parlament a fost majorarea comisionului acordat Poştei Române, pentru plata pensiilor, de la 0,7%, la 1,03%.
După întâlnirea de astăzi, preşedintele Traian Băsescu a promis sindicaliştilor că va convoca o întâlnire cu reprezentanţii Guvernului, cel mai probabil pe 3 ianuarie, în care va susţine cerinţele sindicatelor pe marginea legii bugetului, a declarat liderul sindical Bogdan Hossu. "Am prezentat preşedintelui situaţia şi care sunt modificările pe care le dorim la legea bugetului şi a rămas ca pe 3 ianuarie existe o întâlnire cu Guvernul, sub medierea sa, în care se va încerca rezolvarea solicitărilor noastre", a declarat pentru NewsIn preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, la finalul întâlnirii dintre Traian Băsescu şi reprezentanţii salariaţilor.
La rândul său, preşedintele CNSLR Frăţia, Marius Petcu, a spus că preşedintele a considerat "rezonabile" solicitările sindicatelor, în special pe cele referitoare la diminuarea contribuţiilor sociale, şi că va susţine aceste solicitări la întâlnirea din 3 ianuarie, la care vor participa atât premierul Călin Popescu Tăriceanu şi ministrul economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian, cât şi reprezentanţi ai sindicatelor. Petcu a mai adăugat că s-a mai discutat o variantă, respectiv preşedintele să promulge legea bugetului în zilele următoare, dar să existe un angajament din partea Guvernului de a emite imediat o ordonanţă de urgenţă în care să fie prevăzute revendicările sindicaliştilor.