Știri de ultima orăActualitateReactorul 2 de la Cernavodă, conectat la sistemul energetic naţional

Reactorul 2 de la Cernavodă, conectat la sistemul energetic naţional

Reactorul 2 de la Cernavodă a fost conectat la sistemul energetic naţional astăzi la ora 17.21, urmând să intre în exploatare comercială la finele lunii septembrie 2007, se arată într-un comunicat al Nuclearelectrica.
Prima conexiune la sistemul energetic s-a facut la 25% din puterea nominală a reactorului, de circa 700 MW. "În continuare, după efectuarea cu succes a tuturor testelor şi activităţilor specifice acestei faze, se va ridica progresiv puterea la 50%, 75% şi 100%", se arată în comunicat. Astfel, reactorul 2 este prevăzut să intre în exploatare comercială la finele lunii septembrie 2007 şi va creşte aportul energiei nucleare în România la circa 17-18%. Acest lucru va avea efecte imediate în planul stabilităţii sistemului energetic şi al menţinerii tarifului pentru populaţiei.
Unitatea 2 a fost realizată pe baza unui contract de conducere de lucrări încheiat în 2003 cu Atomic Energy of Canada Ltd. si ANSALDO-Italia. Reactorul CANDU 6 care echipează Unitatea 2 este al doilea reactor de acest tip de pe platforma CNE Cernavodă, primul funcţionând din 1996.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS