-2.1 C
Craiova
sâmbătă, 27 decembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateServicii prompte la buletine, paşapoarte, caziere şi înmatriculări

Servicii prompte la buletine, paşapoarte, caziere şi înmatriculări

Secretariatul General al Guvernului va propune un set de măsuri pentru îmbunătăţirea serviciilor publice din domenii cum ar fi: paşapoarte, permise de conducere, certificate de înmatriculare auto, serviciu de evidenţă al populaţiei, vamă, poliţie de frontieră, cazier judiciar, registrul auto, administraţii financiare, registrul comerţului, a anunţat astăzi, după şedinţa de Guvern, premierul Călin Popescu-Tăriceanu. Primul-ministru a precizat că aceste măsuri urmăresc ca „servicii acordate cetăţeanului să funcţioneze într-un spirit european”, respectiv „prompt, fără necesitatea de a sta la coadă, fără necesitatea de a se da stimulente”.
Secretariatul General al Guvernului va analiza această propunere cu ministerele de resort şi va stabili termenele şi noile condiţii de funcţionare, urmărindu-se, în principal, concentrarea acestor servicii în mai puţine locuri. „Cetăţeanul trebuie să nu fie nevoit să circule dintr-un loc într-altul şi să-l plimbăm permanent de la Ana la Caiafa. Vrem să scurtăm termenele şi vrem ca aceste servicii să funcţioneze prompt corect, eficient în favoarea cetăţeanului.”, a precizat premierul Călin Popescu-Tăriceanu. Reglementările sunt în curs de elaborare şi standardele de lucru vor trebui să fie compatibile cu cele europene, a subliniat primul-ministru.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS