Știri de ultima orăActualitatePrefectul de Olt îl ameninţă pe premier cu procese dacă va fi demis politic

Prefectul de Olt îl ameninţă pe premier cu procese dacă va fi demis politic

Prefectul de Olt, Octavian Popescu, a declarat astăzi că îl va da în judecată pe premierul Tăriceanu dacă acesta îl va demite pe motiv că s-ar fi ocupat de organizarea referendumului în mod părtinitor, aşa cum a fost acuzat de către liderii locali ai PSD.
Trei inspectori din corpul de control al ministrului Cristian David au efectuat joi verificări la Prefectura Olt privind modul în care prefectul Octavian Popescu şi subprefectul Virgil Panduru, în calitate de preşedinte al Comisiei tehnice pentru organizarea referendumului, s-au achitat de obligaţiile care le reveni. Potrivit lui Popescu, controlul efectuat joi de către inspectori din cadrul corpului de control al ministrului MIRA s-a făcut în urma sesizării vicepreşedintelui PSD Olt, deputatul Florin Iordache, şi a avut rolul de a-i găsi „nod în papură” pentru a fi demis din funcţie. Acesta nu se consideră vinovat de prezenţa unor membri PD ca preşedinţi ai secţiilor de votare, precizând că la situaţia respectivă s-a ajuns din cauza solicitării făcute de instituţie ca juriştii din judeţ să participe la alegeri, pregătirea lor profesională fiind o garanţie pentru desfăşurarea în bune condiţii a referendumului. Popescu a negat că ar fi avut cunoştinţe că juriştii în cauză ar fi fost membri PD.
Prefectul de Olt a declarat că dacă va fi demis, invocându-se nereguli inventate sau care nu-i aparţin, îl va da în judecată pe primul ministru Călin Popescu Tăriceanu şi pe ministrul Cristian David, considerând decizia ca fiind una politică, fără baze legale. Acelaşi lucru a anunţat că va face şi subprefectul Virgil Panduru, preşedintele Comisiei tehnice de organizare a referendumului. Cei doi demnitari consideră că se doreşte schimbarea lor doar pentru că la ocuparea funcţiilor au fost susţinuţi de PD.
Potrivit NewsIn, deputatul PSD, Florin Iordache, l-a sesizat, în data de 12 mai, pe premierul Călin Popescu Tăriceanu şi pe ministrul Cristian David că prefectul de Olt, Octavian Popescu, s-a implicat abuziv şi partizan în organizarea referendumului, motiv pentru care i-a cerut să-l demită. Motivele care au stat la baza solicitării sale vizau introducerea pe lista cu propuneri pentru preşedinţii de secţii a unor rude şi apropiaţi ai săi, dar şi cunoscuţi membri PD Olt. Acelaşi lucru a fost invocat de demnitar şi în contestaţia depusă la BEJ, admisă cu unanimitate de voturi, care a condus la reluarea procedurii de desemnare a preşedinţilor de secţii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS