16.7 C
Craiova
joi, 12 martie, 2026
Știri de ultima orăActualitateRomânia a aderat la Spaţiul Economic European

România a aderat la Spaţiul Economic European

România şi Bulgaria au semnat astăzi, la Bruxelles, Acordul privind aderarea la Spaţiul Economic European, din care fac parte Islanda, Liechtenstein şi Norvegia, informează un comunicat al Ministerului Economiei şi Finanţelor. În urma acestui acord, România va beneficia de asistenţă financiară de aproape 100 milioane euro din partea ţărilor SEE prin intermediul a două mecanisme de dezvoltare în urmatoarele domenii: protecţia mediului, inclusiv reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, promovarea dezvoltării durabile, eficienţă energetică şi energia regenerabilă, conservarea moştenirii culturale, dezvoltarea resurselor umane, sănătatea şi îngrijirea copilului. Fondurile vor putea fi accesate atât de persoane fizice, cât şi de persoane juridice, din sectorul public sau privat.
Potrivit comunicatului, reprezentaţii Ministerului Economiei şi Finanţelor vor continua discuţiile cu reprezentanţii ţărilor SEE pentru a stabili şi a aproba regulile de implementare pentru cele două mecanisme financiare prin memorandumuri de înţelegere.
Conform Tratatului de aderare, România este obligată să adere la SEE. Procesul de negociere a aderării Romaniei la SEE a demarat pe 5 iulie 2006 şi a cuprins patru runde de negocieri.
SEE a fost înfiinţat în 1994 şi reprezintă o zonă de liberă circulaţie a bunurilor, serviciilor, capitalurilor şi persoanelor (în fapt, o extindere a Pieţei Interne Unice a UE) între statele membre ale UE şi trei dintre membrii Asociaţiei Europene a Liberului Schimb (AELS): Islanda, Liechtenstein şi Norvegia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS