31.8 C
Craiova
duminică, 16 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCardul de sănătate, distribuit greşit în Vâlcea

Cardul de sănătate, distribuit greşit în Vâlcea

Firma Curiero din Bucureşti, care se ocupă în judeţul Vâlcea cu distribuţia cardului de sănătate la domiciliul solicitanţilor, a fost acuzată azi de reprezentanţii CAS Vâlcea că încasează foarte mulţi bani pentru servicii pe care de fapt nu le realizează. Purtătorul de cuvânt al CAS, Dorel Constantinescu, a declarat că firma amintită nu îşi îndeplineşte obligaţiile stipulate în contractul încheiat cu casa de sănătate: „Firma nu distribuie cardul de sănătate la domiciliu sau, mai rău, îl lasă la cu totul o altă adresă decât cea specificată pe plic. Obligaţia acestei firme este de a duce documentul respectiv la destinaţie şi în niciun caz să-l lase aiurea. Am avut extrem de multe cazuri în care vâlcenii ne-au adus la Casă cardurile care nu le erau destinate şi pe care le-au găsit în cutia  poştală. Reprezentanţii firmei se apără spunând că dacă titularul nu este găsit la domiciliu renunţă să îl mai caute“. Potrivit datelor prezentate de reprezentantul casei de sănătate, aproape 1000 de vâlceni au solicitat carduri de sănătate, dar circa 200 de carduri nu au ajuns la destinaţie, din cauza firmei distribuitoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS