Monica Bârladeanu va putea fi vazuta in serialul „Lombarzilor 8“, realizat de casa de productie Mandragora Movies, a carui premiera va avea loc luni, 23 octombrie, ora 20.00, pe B1 TV. Serialul, care are 18 episoade, este un proiect original, care prezinta drama unei familii din România contemporana.
Serialul este povestea dezmembrarii unei familii de conditie medie din România zilelor noastre, familia Matei. El nu prezinta procesul de falimentare al unei institutii – „celula societatii“, ci transformarea acestui concept in fond si in forma ca raspuns al unui prezent inteles diferit de membrii aceleiasi familii.
Serialul prezinta cotidianul vietii unei familii absolut normale, in care telespectatorii isi vor descoperi propriile experiente: momente de criza, certuri, un divort, problemele copiilor plecati de acasa…
Actiunea serialului graviteaza in jurul Ilincai, a lui Vasile Matei si a celor cinci copii ai lor, o familie care traieste drama dezintegrarii pe fondul conflictelor generate de lipsa de comunicare, de perspectiva sociala de orizont.
Ilinca Matei (Luminita Gheorghiu) este mama de cincizeci de ani, românca prin execelenta, casatorita de treizeci de ani cu Vasile (Teodor Corban), inginer constructor.
Din cei cinci copii pe care ii au impreuna, numai Sorin Matei (Tudor Aaron Istodor), cel mai mic, mai locuieste cu ei. Stefan (Mimi Branescu), primul nascut, este casatorit si are un copil; Leonard (Doru Boguta) este „artistul familiei“; este urmat de Alexandru – subiectul tabu (inchis de aproape doi ani pentru consum si detinere de stupefiante) si Catrina Matei (Irina Chiosa) – singura fata. In casa de pe Lombarzilor mai traieste si Tataie (Ion Besoiu), tatal Ilincai.
Monica Bârladeanu este Ana, fosta iubita a lui Stefan, si apare in episoadele 3 si 4, iar Clara Voda interpreteaza rolul Magdei, sotia lui Stefan.
Personaje:
Tataie (Ion Besoiu), cel mai batrân membru al familiei, pensionar – fost profesor de biologie, fost director de scoala generala; intelectual din garda veche.
Vasile Matei (Teodor Corban) inginer constructor, specializare drumuri si poduri inainte de ‘89; acum lucreaza la patron, construieste case in cartierele noi ale Bucurestiului;
Ilinca Matei (Luminita Gheorghiu) 50 de ani, profesoara de biologie, o femeie puternica, un simt al umorului foarte dezvoltat, isi iubeste enorm copiii.
Stefan Matei (Mimi Branescu) primul copil, are o functie de conducere intr-o banca si sustine financiar intreaga familie de câtiva ani; a iubit-o foarte mult pe Ana, inca o mai iubeste, e pentru el femeia vietii pe care nu o va uita niciodata; desi nu vrea sa recunoasca, s-a casatorit cu Magda ca sa o uite pe Ana;
Leonard Matei (Doru Boguta) actor, singurul din neamul Mateilor cu abilitati artistice; Don Juan, chefliu, mai atras de latura frivola a vietii artistice;
Catrina Matei (Irina Chiosa) studenta la psihologie, facultate particulara, lucreaza intr-o televiziune, asistenta unui producator;
Sorin Matei (Tudor Aaron Istodor), 19 ani; singurul care mai sta in casa parintilor; a picat de doua ori la facultatea de biologie, pragmatic, inteligent, intotdeauna are replica, homosexual care si-a depasit faza de negare.
Magda Matei (Clara Voda) sotia lui Stefan, devotata familiei, il adora pe fiul lor, Titus, si incearca din rasputeri sa-l rupa pe Stefan de familia Matei; obsedata de relatia lui Stefan cu Ana si in general de tot ce inseamna Ana.
Ana (Monica Bârladeanu) frumusetea liceului, a facultatii – pe care n-a mai avut chef s-o termine; a fost casatorita de doua ori, de doua ori divortata, este femeie si lider, nu trece niciodata neobservata, a obtinut totul cu propriile-i forte.
Din distrubutie mai fac parte Luminita Gheorghiu, Teodor Corban, Ion Besoiu, Ileana Stana Ionescu, Mimi Branescu, Doru Boguta, Irina Chiosa, Tudor Aaron Istodor, Clara Voda.
Regia filmului este semnata de doi regizori talentati ai noii generatii: Titus Muntean si Alex Maftei, secondati de directorul de imagine Oleg Mutu. Producatorul serialului este Alex Munteanu, iar muzica ii apartine compozitorului Dragos Alexandru.
Serialul „Lombarzilor 8“ este programat in fiecare luni, de la ora 20.00, cu câte doua episoade.

