33.4 C
Craiova
duminică, 13 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateCei patru inculpati din lotul BCR au fost pusi in libertate

Cei patru inculpati din lotul BCR au fost pusi in libertate

Inculpatii din dosarul BCR Novaci au fost pusi in libertate printr-o decizie data luni de Curtea de Apel din Alba. Dumitru Contoloru, fostul director al BCR Gorj, Ion Marin, fostul patron al grupului de firme RARORA, Sorin Popescu, fostul director al BCR Novaci, si Ion Nicolae, fostul director general al SC FORAJ SONDE Tirgu Carbunesti, au parasit arestul de la Sibiu si au petrecut seara de luni alaturi de rude.

Saptamina trecuta, fostul director al BCR Gorj a depus o cerere la instanta de judecata de la Sibiu prin care solicita eliberarea din arest pe motive medicale.

Judecatorii de la Sibiu au dat curs cererii lui Contoloru, insa Parchetul National Anticoruptie a facut recurs la Curtea de Apel din Alba. Instanta din Alba a decis insa luni ca toti cei patru trebuie sa fie judecati in stare de libertate, in cazul lui Dumitru Contoloru contind si motivele medicale.

Principala cauza a punerii in libertate a fost insa lipsa de temei a masurii de arestare preventiva.

Elena Contoloru, sotia lui Dumitru Contoloru, a spus ca starea de sanatate a sotului sau s-a inrautatit: „Curtea de Apel din Alba a dispus punerea in libertate. Motivul a fost lipsa de probe. A ajuns acasa la miezul noptii si era putin bulversat. Si-a vazut copiii. Deocamdata se va ingriji de sanatatea lui“, a declarat Elena Contoloru. Dumitru Contoloru nu va mai putea sa se intoarca la vechiul loc de munca, intrucit a fost dat afara la 60 de zile de la arestare.

In momentul in care PNA a inceput arestarile, prejudiciul din escrocheria BCR Novaci depasea 800 de miliarde de lei, iar prejudiciul din dosarul celor patru a fost stabilit, in cele din urma, la 200 de miliarde de lei, conform prim-procurorului Gheorghe Mota, seful Parchetului de pe linga Tribunalul Gorj. Singurul care a mai ramas in arest dintre cei care au legatura cu afacerea BCR este Gabriel Matyas, aflat in Penitenciarul din Tirgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS