20 C
Craiova
sâmbătă, 19 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateBannere si afise cu Nastase, la 50 de metri de sectiile de votare

Bannere si afise cu Nastase, la 50 de metri de sectiile de votare

A doua runda a alegerilor prezidentiale, desfasurata ieri, a ridicat mari probleme la sectiile de votare din Gara Craiova. Sectiile nr. 119 si nr. 120 au fost singurele din oras unde au avut posibilitatea sa voteze si oamenii aflati in tranzit. Intilnita si la primul tur de scrutin, problema bannerelor, afiselor si panourilor electorale situate la doar citeva zeci de metri de sectiile de votare a creat si de aceasta data controverse. La primele ore ale diminetii, prezenta la urne a fost redusa. La sectiile de votare speciale, situate in incinta garii, s-au iscat discutii intre simpatizantii celor doua organizatii ramase in cursa electorala.

La intrare in zona Garii din Craiova atirna, la doar 100 de metri de cele doua sectii de votare, un banner cu candidatul la presedintie din partea Aliantei PSD+PUR – Adrian Nastase. Ziaristii impreuna cu oamenii care venisera sa voteze au sesizat presedintele Sectiei de votare nr. 119 despre existenta ilegala a afiselor, bannerelor si posterelor electorale situate la citiva metri de urna de vot. Presedintele de comisie al Sectiei nr. 119, Cristian Curca, a declarat ca a asigurat zona din jurul peronului si ca nu exista nici un fel de nereguli. La insistentele ziaristilor, presedintele sectiei cu pricina s-a hotarit sa ia masuri. Intrebat daca stie ca in jurul peronului sint numeroase afise electorale, presedintele comisiei s-a aratat mirat. „Eu am asigurat zona din jurul sectiei de votare. Am avut grija sa avertizez ca este interzis consumul de bauturi alcoolice. In ceea ce priveste bannerul lui Nastase situat la aproximativ 100 de metri de Sectia nr. 119, am sunat la cabinetul prefectului de Dolj, de unde mi s-a comunicat ca toate bannerele si pancardele electorale trebuie sa ramina la locurile lor“, a declarat Cristian Curca. Cit despre afisele electorale lipite pe chioscurile situate in incinta peronului garii, presedintele Curca nu avea habar de existenta lor. La insistentele ziaristilor, presedintele Sectiei nr. 119 a anuntat organele de politie, care insa nu au luat nici o masura. „Nu putem sa comentam noi asa ceva. Nu este treaba noastra sa indepartam afise electorale sau sa luam masuri“, a declarat unul dintre politisti. In ceea ce priveste afisele electorale lipite pe geamurile magazinelor, Cristian Curca s-a conformat intr-un final, dezlipindu-le chiar el.

Cozi imense la sectiile speciale

Dispozitia Biroului Electoral Central (BEC), in baza careia alegatorii din alte localitati n-au dreptul sa voteze decit in anumite sectii, a dat nastere la cozi enorme in fata celor doua sectii din Gara Craiova, singurele unde isi pot exprima optiunile electorale persoanele care tranziteaza Craiova.

La Sectia nr. 119 erau trecuti pe listele permanente 1.427 de alegatori, dintre care, pina la ora 11.00, votasera aproximativ 160. Pe listele speciale de tip II, destinate celor aflati in tranzit, votasera 150 de oameni. Pentru a face fata numarului mare de alegatori in tranzit, presedintele isi facuse o provizie de 4.600 de buletine de vot. La usa Sectiei nr. 119, ca si la intrarea Sectiei nr. 120 (aflata tot in Gara Craiova, destinata si ea exprimarii votului de catre persoanele aflate in tranzit) se formasera cozi imense, de zeci de persoane. Nici nu se deschisese Sectia nr. 120, ca alegatorii deja asteptau la usa, ieri-dimineata, la ora 7.00. Primul care a votat aici a fost Marin Andrei, din Caracal, care a asteptat citeva minute bune in fata sectiei, in ciuda temperaturilor scazute. „Pina la ora 11.00, au votat aproximativ 250 de alegatori dintre cei 1.774 aflati pe listele permanente ale sectiei noastre. In afara acestora, in primele patru ore de la inceperea votarii si-au exprimat optiunile electorale inca 220 de persoane aflate in tranzit, pe care noi le-am trecut pe listele speciale de tip II. Sintem pregatiti sa facem fata numarului mare de alegatori aflati in tranzit, avind la sectia noastra un disponibil de 5.500 de buletine de vot“, a precizat Daniela Dumitrascu, presedinta Sectiei nr. 120 Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS