Disperarea si durerea domina atmosfera din aceste zile de la Beslan, unde parintii au inceput sa-si ingroape copiii ucisi in asediul de la scoala. Numerosi localnici nu si-au gasit nici pina acum rudele disparute in masacru, pe care continua sa le caute pe listele afisate in fata spitalelor si morgilor. Mamele indurerate si-au condus copiii pe ultimul drum, in timp ce localnicii au depus flori si jucarii la locul masacrului. Autoritatile locale au construit pentru victime, in Beslan, un cimitir de marimea unui teren de fotbal. Copiii care au supravietuit nu reusesc sa depaseasca tragicele evenimente la care au fost martori.
Cotidianul german Bild reda mai multe dintre marturiile tragice ale micutilor ostatici. „Nu vreau sa ma intorc niciodata la scoala. Nu vreau sa ma mai duc nicaieri, niciodata. Vreau sa stau cu mama acasa“, a spus micuta Madina Hudanowa, de sapte ani, care si-a pierdut in aceasta tragedie fratele geaman, despre care nu se stie inca nimic. Podeaua salii de sport, care a devenit mormintul a sute de oameni, este acoperita cu cioburi, bucati de lemn si de ciment. Intr-un colt este aruncat un cos de baschet distrus. In mijlocul salii, doua fetite se imbratiseaza. Cineva a asezat un buchet de flori pe un scaun, alaturi de doua iconite. Tot aici se afla si un caiet cu coperte albastre. I-a apartinut lui Wadik, elev din clasa a XI-a. Tragedia din Beslan s-ar putea solda cu cel putin 500 de morti. Tot mai multi copii incearca sa isi invinga teama si povestesc ce s-a intimplat in cele 52 de ore de cosmar.
„Eram atit de multi, incit aerul devenise foarte fierbinte si foarte greu. Sechestratorii minasera intreaga sala de sport. Ne-au spus de citeva ori sa nu ne atingem de cabluri, pentru ca altfel vom sari in aer… Stateam acolo si imi imaginam cum o sa fie cind ma duc acasa, cind o sa fiu din nou cu mamica mea, cind o s-o vad si cind o sa am din nou ce sa maninc… Apoi au inceput exploziile. Cind mi-am ridicat privirea am vazut trei soldati. Afara, m-au bagat intr-o masina si m-au dus la spital. Acolo s-a intimplat ceea ce imi dorisem atit de tare. Tocmai ma asezau pe o targa, cind am zarit-o: era mama“, povesteste Jana, de 15 ani.
„Sala de sport era locul meu preferat. Aici am exersat de multe ori aruncarile la cosul de baschet. Acum, tot ce pot sa imi amintesc e ca acolo erau bombele teroristilor. Am tinut strins in mina dreapta o cruciulita de aur, iar lantisorul era infasurat in jurul degetelor. Era ultima zi, in minutele primei explozii. Sala de sport s-a cutremurat. Atunci, teroristii mi-au vazut cruciulita. Unul m-a lovit cu patul pustii in piept, mi-a pus Kalaschnikovul la timpla si a urlat: «Roaga-te la Allah, necredinciosule». Atunci am spus ca la slujba: «Hrisos a inviat!». Dupa aceea, teroristii au aruncat cu grenade in sala. Nu mai imi amintesc cum, insa cumva am reusit sa sar pe fereastra, iar ceilalti copii veneau dupa mine“, povesteste cu ochii in lacrimi Alex Pogrebnoj, de 13 ani.
Copiii au baut apa de la flori si propria urina
„Deasupra capetelor noastre era un fir care traversa sala. De el erau legate mai multe bombe din plastic de culoare verde. De un alt fir, atirnau grenade. Teroristii le numeau ghirlande. Au impuscat trei oameni chiar in fata mea. Cind in sala s-a facut zgomot, au inhatat un copil, i-au pus pusca la timpla si au spus: „Daca unul dintre voi se mai misca, va muri copilul». Apoi, cineva din sala a soptit ceva, s-au enervat si au tras pe deasupra capetelor noastre“, povesteste Wladimir Kubatajew, de 17 ani. Emotionata, micuta Dserasa Dsetskelowa, de 12 ani, arata jurnalistilor fotografia sa de la scoala, insa deodata izbucneste in plins si povesteste: „Copiii mai mici mincau petale de la trandafirii pe care ii adusesera pentru invatatoare cu ocazia primei zile de scoala. La inceput, am fost supravegheati de doua femei imbracate in negru. In mina aveau niste telecomenzi cu butoane de culoare rosie. In prima zi i-au lasat pe copii sa mearga la toaleta. Ne-au amenintat ca vor trage atunci cind un copil mai mic a vrut sa bea apa de la flori. Ne-au spus ca apa de la chiuvete a fost otravita. In ultima zi nu au mai lasat pe nimeni la toaleta. Cei mai mici isi beau propria urina. Ca sa poata sa bea, unii au urinat in sticle de plastic, altii in pantofi. Cind am ajuns acasa la mama, i-am spus: «Mama, nu imi e foame. Nu mai sint obisnuita sa maninc»“, povesteste Dserasa. „Cind au inceput exploziile, politistii ne-au luat din sala de sport si ne-au dus in cantina. A trebuit sa sarim peste cadavre. Gloantele zburau deasupra noastra, iar grenadele explodau peste tot. Ne-am ascuns in spatele aragazurilor. La un moment dat, ne-au luat de acolo trupele de elita“, povesteste Salina Misikowa, de 12 ani.
Alina, de 11 ani, isi aminteste: „Mama noastra este profesoara de fizica la noi la scoala. Teroristii au eliberat-o pe ea si pe surioara mea mai mica, Madina. Madina a plins tot timpul si asta i-a infuriat peste masura pe teroristi… Cind ne-au lasat sa mergem la toaleta, mai multi copii au mers in camera alaturata, au baut apa din vaze si si-au indesat in gura florile. Unii au ascuns florile in chiloti, le-au adus in sala si le-au impartit cu ceilalti… Cind teroristii ne-au ordonat sa ne intindem cu fata la podea, ne-am pus unii peste altii, asa de putin loc era. Ne-au amenintat ca, daca unul dintre noi blocheaza intrarea, ne vor impusca fara sa ne avertizeze“.
Exploziile in lant au dus la prabusirea tavanului salii de sport
Momentul exploziilor este relatat cu amanunte ingrozitoare de Diana Gadschinowa, de 14 ani. „Au inceput impuscaturile. Nu am vrut sa fug. Am ramas intinsa cu fata la podea. Deodata s-a auzit un zgomot puternic deasupra mea. In sala, de la un cos de baschet la celalalt, era intins un fir de care atirnau diferite dispozitive explozive, care s-au activat in cascada. Era din ce in ce mai aproape. O parte din acoperis s-a prabusit. Si pe mine a cazut ceva, insa nu era asa de greu. Mi-am ridicat capul si am vazut copii morti care zaceau intr-o balta de singe. Linga mine era o tanti care singera abundent. Peste tot erau miini si picioare sfirtecate. Copiii si adultii care se mai puteau misca s-au pus pe picioare, au alergat spre ferestre sau spre iesirea de urgenta. Cind am alergat din scoala, in spatele nostru era ingrozitor de cald, iar din cer cadea cenusa“. Amintirile supravietuitorilor masacrului din Beslan sint cutremuratoare, multi dintre copiii care au avut sansa de a scapa cu viata sint inca socati si nu pot scoate nici o vorba. Pe figurile lor nu se poate citi decit teama si groaza acelor zeci de ore petrecute sub amenintarea mortii.
