In copilarie a plantat un hectar de padure, iar la batrinete tremura de frig
La cei 78 de ani pe care-i are, Maria Gomoi umbla cit e ziua de lunga prin padure ca sa adune surcele de foc. Din 700.000 de lei cit are pensia, femeia nu isi permite sa cumpere o masina de lemne, care costa citeva milioane. Cea mai mare durere a Mariei Gomoi si a sotului sau, Ion, este ca dincolo de casa lor se intinde padurea pe care femeia a plantat-o cu miinile ei. „Aveam opt ani cind tata ma lua cu el sa pun ghinda in gropile pe care le sapa. Eram copil si am plantat un hectar de padure. Uite, aia care se vede dincolo de gardul gradinii. Cade pe mine, dar eu inghet de frig in casa. Nu pot sa iau un lemn din padurea mea sa pun pe foc, acum la batrinete. Nu stiu cine face legile in tara asta, dar nu le face bine“, se plinge batrina. Pentru ca nu mai are actele de proprietate, femeia nu a putut sa recupereze nici o parte din padurea familiei. Cei doi batrini sint acum nevoiti sa puna pe foc vreascuri adunate de pe marginea drumului sau din padurea altora.
„Sintem mai batrini decit Directia Silvica“
Ion Gomoi, sotul Mariei, este unul dintre cei 100 de batrini din Stroiesti care au vrut sa vina in fata Prefecturii Gorj pentru a-si cere padurile inapoi. Batrinii au facut hirtie scrisa „la judet“ pentru a cere aprobare, dar, spun ei, au fost pacaliti. „Am cerut aprobarea cu o luna mai devreme, dar ne-a venit raspunsul cu o zi inainte de data cind trebuia sa mergem la oras. Ne-au pacalit pentru ca ne-au tot aminat pina in ultimul ceas si nu am putut sa ne mai organizam. Pina la urma am renuntat la miting. Acum e iarna, cum sa mai stringem oamenii sa-i tinem in frig“, a spus batrinul.
In Stroiesti sint aproximativ 100 de familii care, din cauza incurcaturilor facute intre Primaria Arcani, Primaria Balesti si Directia Silvica, nu si-au mai primit padurile mostenite de la parinti, in suprafata totala de 150 de hectare. „Cica nu mai sint ale noastre, sint ale celor de la Balesti. Ne tot plimbam prin tribunale si nu rezolvam nimic. Noi sintem mai batrini ca Directia Silvica. Stim mai bine ale cui sint padurile, dar nu ne intreaba nimeni“, a mai spus Ion Gomoi.
„Sa ne ia pe toti, sa ne duca la azil“
Padurea locuitorilor din Stroiesti a fost impartita altor proprietari, din comuna vecina, astfel ca oamenii nici daca platesc nu pot lua un lemn de foc, desi padurile plantate de parintii lor se intind dincolo de gradini. Atunci cind au facut cerere sa cumpere lemne , localnicii s-au trezit ca trebuie sa le aduca de la multi kilometri, prin vai care cu greu puteau fi trecute. „Nu avem decit sa murim de frig in case. Daca nu vor sa ne dea padurile, sa faca ceva sa ne scape de griji. Sa ne ia pe toti, sa ne duca la azil. O suta de batrini sintem, pe toti sa ne duca“, spun oamenii din Stroiesti.
O masina cu lemne, cadou de la prietenii din Timisoara
Fratii Dima sint printre cei mai instaritidin Stroiesti. Dupa ce au trait 30 de ani in Timisoara, acestia au decis sa se intoarca la tara. Si-au ridicat o casa frumoasa, cea mai aratoasa din sat, pe care au dotat-o cu tot ce trebuie pentru a avea confortul cu care se obisnuisera la oras. Pentru a avea caldura, oamenii si-au instalat si o centrala pe lemne, dar apoi s-au trezit ca nu au cu ce sa o alimenteze.
Salvarea lor in aceasta iarna a venit de la niste prieteni din Timisoara care le-au trimis o masina cu lemne, cadou de sarbatori „Nu ne-am gindit sa fie asa de dificil sa facem rost de lemne. Este foarte greu pentru oamenii de aici. Noi am avut noroc ca un prieten avea drum prin tara cu masina si a trecut pe aici si ne-a lasat 15 tone de lemne. Tocmai din Timisoara a venit cu ele. Altfel nu stiu ce faceam pentru ca si daca vrei sa cumperi nu prea ai de unde sau sint foarte greu de adus“, au spus cei doi frati. In prag de iarna, ei sint singurii din sat care au privilegiul sa taie lemne cu drujba, sa le faca numai bune de pus pe foc. Batrinii din sat privesc cu invidie gramada de lemne din fata casei familiei Dima.
