Oamenii ii spun „domnul“. Asta pentru ca, in cei aproape 40 de ani cit a fost invatator la Robanesti, nu s-a adresat nimanui cu apelativul „tovaras“. La 72 de ani, Eugen Stefan este cel mai batrin dascal si unul dintre cei mai respectati oameni din comunitate. Amintirile lui sint legate de comuna in care si-a petrecut mai mult de jumatate din viata, dar mai ales de fostii elevi, – printre care se numara si actualul primar.
Eugen Stefan a apucat vremuri grele in 1951 cind a absolvit cursurile Scolii Normale „Stefan Velovan“ din Craiova – devenit mai tirziu liceu pedagogic.
„Mincam mazare cu gargarite in ea sau mamaliga, facuta in curtea scolii, intr-un cazan de cinci vedre din care bucatarul ne punea cu lopatica in farfurii. Iarna dirdiiam de frig in clasa pentru ca lemnele ajungeau cu greu tocmai de la Calafat, de unde erau aduse cu carutele“.
Repartizat ca invatator in satul Izimsea din Mehedinti, Eugen Stefan nu a apucat sa se bucure decit doua luni de placerea de a se vedea la catedra pentru ca a trebuit sa plece in armata. S-a intors dupa trei ani si a primit postul de invatator la Scoala din Popinzalesti, unde in scurt timp a devenit director. De aici a plecat dupa citiva ani la Dragotesti si apoi la Robanesti.
Singurul domn printre atitia tovarasi
In 1969, invatatorul era singura persoana din Robanesti cu masina mica. Nu era mare lucru, o Dacie 1100, insa cetatenii s-au aratat impresionati. Eugen Stefan umbla pe ulitele satului doar cu masina personala, imbracat impecabil, ca un adevarat orasean, si adresindu-se cunoscutilor cu apelativul „domnule“.
Oamenii se adunau pe la porti uitindu-se dupa el cu gura cascata si comentind: „Iar trece domnu’ cu masina“. Si „domnu’“ i-a ramas numele. Pina si elevii lui ii spuneau „domnu’ invatator“.
„Ne adunam in clasa si faceam tot felul de dracii, pina cind auzeam motorul masinii. Atunci stiam ca a venit domnul invatator si ne faceam cuminti“, isi aminteste primarul Romica Nitu.
Despre fostul sau dascal, primarul are doar cuvinte de lauda: „La sfirsitul saptaminii, intodeauna mergeam in excursie. Domnul invatator mergea cu noi in drumetie prin satele vecine sau ne ducea la iarba verde intr-o padurice de la marginea satului. Acolo era un bar de unde ne cumpara suc. O data ne-a dus la IAS Robanesti ca sa vedem si noi cum se mulg stiintific vacile. Noi, copii vorba aceea, am ramas cu gurile cascate cind am vazut mulgatoarea automata cu toate tevile alea prin care trecea laptele“.
Tiganii erau momiti la scoala cu biscuiti
Primarul Romica Nitu nu este singurul pe care Eugen Stefan l-a facut om, invatindu-l sa scrie si sa citeasca:
„Cazacu a ajuns director la Fabrica de osii si boghiuri din Bals, iar Virginia Virti- neanu a fost pina nu de mult presedinta asociatiei functionarilor publici din Romania“.
Eugen Stefan isi aduce aminte insa si de elevii cu probleme – majoritatea romi pe care nu ii puteai convinge in ruptul capului sa vina la scoala. Invatatorul a reusit, momindu-i cu biscuiti:
„Pe vremea aceea eram obligat sa indeplinesc planul de scolarizare, iar tiganii nu voiau sa-si dea copiii la scoala. Asa ca am pus la cale un plan. In scurt timp, a inceput sa se raspindeasca vestea prin comuna ca la scoala se dau cornete cu biscuiti. Copiii tiganilor erau rasplatiti zilnic cu biscuiti, dupa orele de curs. La sfirsitul anului realizasem planul de scolarizare“.
Eugen Stefan s-a pensionat in 1992. Batrinetea este insa o haina mult prea grea pe care o tiraste dupa el, ajutindu-se de un toiag. Din cauza ei a trebuit sa renunte la plimbarile cu masina. De batrinul autoturism Dacia 1100 nu a vrut insa sa se desparta. L-a tinut in curte pina acum doi ani, cind fiul sau l-a dat la fier vechi.
