Trei gaini si un cocos care nu cinta!

Marina Poienaru, din Motatei, nu-si mai aduce aminte cind s-a nascut, dar crede ca are intre 84 si 86 de ani. Cum striga cineva la poarta care se mai tine intr-o sirma, cum se iveste tematoare de dupa usa odaii in care sta si observa pe furis persoana.

Pe toti ii banuieste ca sint de la recensamintul care a auzit ea ca o sa-i mareasca „foncera“ pe care n-a mai platit-o de cind a murit Gagarin, barbatul care a tinut-o fara cununie. Daca la poarta e George de la primarie se insenineaza, ca el a pus-o la ajutor.

„Sa traiesti, ma, George, ca tu ma cunosti cit de saraca sint eu, ca stii bine ca si acum ma tin singura. Tu ma stii de cind munceam cu ziua la voi si sa-ti dea Dumnezeu sanatate, dar, daca venisi dupa foncera, sa stii ca n-am, ca stii ce saraca sint. Ma, dar al lui cutare de ce nu plateste foncera, ca e mai avut decit mine si de ce pe mine ma pui sa platesc, ca vezi bine ca ma tiu singura?“

Baba isi sterge lacrimile imaginare cu coltul basmalei de pe cap si, dupa ce aude ca George de la primarie nu venise dupa foncera, se lumineaza si-l intreaba mirata de ce a venit. Repede observa fustele inflorate ale femeilor intrate in ograda babii si nu se abtine sa nu pipaie materialul, semn ca baba a fost fudula la viata ei. „Ce fusta, of, ca-mi aduc aminte de cind eram tinara si ma purtam, c-am fost fudula la viata mea! Acu’, traiesc din pensia aia de 162.000 de lei de la ceape, ca, daca stiam ca traiesc atit, ma cununam cu Gagarin. El a fost omul care m-a tinut fara cununie si daca ma lua ca pe toate fomeile cu cununie acu’ aveam un milion de lei pensie dupa el, ca s-a prapadit. Parca mai stiu eu cind a murit!? Cit am stat cu el mai pleca pe la altele, mai venea si pe la mine, dar daca nu mi-a dat prin gind! Atunci puteam sa muncesc, acu’ nu vad carnea decit cind imi aduc vecinele pomana.“

Marina Poienaru sporovaieste intruna si nu-i pasa daca o asculta cineva sau nu. Zilele cind intra cineva in curtea ei sint atit de rare, ca atunci cind se intimpla, nu scapa ocazia sa-si caineze anii multi si singuri. Dupa ce-si trage sufletul, isi mai aduce aminte inca o data de Georgica de la primarie si, convinsa fiind ca a venit cu recensamintul, il roaga sa scrie la catastif ca are trei gaini si un cocos care nu cinta. „Nu stiu ce dacu’ are de nu cinta. Cred ca e mut. Mare nenorocire, dar ce sa-i faci? La omul sarac, nici cocosul nu vrea sa cinte.“

Batrina se teme ca „ai de la primarie“ pleaca si n-o sa consemneze la catastif ca pe linga toata saracia si singuratatea care o inconjoara nu afla si de „reomatismele“ care-i chinuiesc noptile fara de sfirsit.