27.8 C
Craiova
sâmbătă, 5 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalNouă locuinţe din Laloşu, ameninţate de Olteţ

Nouă locuinţe din Laloşu, ameninţate de Olteţ

Casele a nouă familii din comuna Laloşu, judeţul Vâlcea, sunt pe punctul de a se prăbuşi, de la o înălţime de aproximativ trei metri, în apele râului Olteţ, care nu este îndiguit.  

Vâlcea. De câte ori plouă, nouă familii din satul Olteţani din localitatea Laloşu stau cu frica în sân că locuinţele lor vor fi înghiţite de apele Olteţului. Pentru membrii familiilor respective calvarul a început în urmă cu doi ani. Râul Olteţ nu este îndiguit în zonă şi de câte ori plouă apele înghit suprafeţe întregi de teren. În doi ani, râul le-a luat oamenilor grădinile, terenuri cultivate cu pomi fructiferi, o parte din gospodării, iar, în prezent, malul de teren care se surpă în râu a ajuns în apropierea caselor. „Nouă case din satul Olteţani sunt în pericol să se prăbuşească în apele Olteţului. Râul a mâncat tot terenul oamenilor şi casele au ajuns pe marginea prăpastiei. Cred că la prima ploaie torenţială casa lui Ion Bădescu şi a Elenei Burtea, care sunt în pericol, cad în râu, fiindcă sunt situate la câteva zeci de metri distanţă de terenul care se surpă. De câte ori vine ploaia scoatem oamenii afară din case, că ne e frică să nu pice în râu. Apele au luat terenurile, grădinile şi o parte din gospodării“, a declarat Ion Toma, primarul comunei Laloşu.

„Casa mi-a mai rămas“
 
Casa Ioanei Bădescu e cea mai aproape de marginea prăpastiei. Bătrâna locuieşte singură, de câteva luni, de când soţul ei a murit. „De doi ani a început toată nebunia asta. Apele mi-au luat grădina şi pământul. Mai bine de o jumătate de pogon de teren mi l-a luat apa. Am mai rămas cu marginea asta“, povesteşte bătrâna arătând către o fâşie mică de pământ care o mai desparte de râu. Ioana Bădescu spune că o dată cu terenul înghiţit de râu a pierdut şi grămezi întregi de lemne. „Casa mi-a mai rămas. Am pierdut foarte multe bunuri. Prăpastia s-a întins acum până lângă haznaua din curte“, spune bătrâna. Femeia susţine că nu a primit nici o despăgubire pentru terenul şi lemnele luate de râu. „Cum plouă un pic fug. Îmi e frică să stau în casă, că poate pică în râu“, afirmă bătrâna. Ioana Bădescu spune că în satul Olteţ mulţi oameni se află în situaţia ei, numai că au casele aşezate la o distanţă mai mare de surparea de teren. Săptămâna trecută, conducerea Primăriei Laloşu a obţinut 3.000.000 de lei de la guvern pentru regularizarea râului Olteţ. Ion Toma a precizat că proiectul prin care s-au alocat banii a fost făcut de Direcţia Apelor Olt şi valoarea totală a lui e de 10 milioane de lei, în prima fază alocându-se o parte din bani.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS