Muzeul de Arta din Craiova gazduieste, in doua dintre salile sale, o expozitie de pictura a lui Marin Sorescu, una dintre marile surprize ale acestei editii. Curatorul expozitiei este criticul de arta Florin Rogneanu, directorul muzeului. Desi vernisajul expozitiei a avut loc in urma cu o saptamâna, zeci si sute de vizitatori continua sa intre in Palatul „Jean Mihail“ si sa contemple lucrarile de arta plastica realizate de poetul, eseistul, prozatorul si dramaturgul Marin Sorescu. In cele doua sali sunt expuse 39 de lucrari, majoritatea executate in ulei pe pânza si doar câteva in ulei pe carton. Denumirea unor lucrari, neindoielnic, suna a versuri de o autenticitate ireprosabila. Spre exemplificare, iata câteva mostre: „Sa treci peste mare un ou…“, „Ca sa invingi o lume de cristale“, „Peisaj sublunar“, „Lupi si stricnina“, „Darul de nunta: un ou“; „Fereastra spre interiorul lucrurilor“; „Fata de maritat, asteptând apartament la cheie“, „Peisaj cu iesire la calea ferata“, „Autoportret in golf“, „Descoperirea Americii iminente“ etc.
Florin Rogneanu considera ca Marin Sorescu, ca orice mare artist, s-a aflat intr-o permanenta lupta cu timpul, ca s-a simtit „sugrumat“ de constrângerile temporale care nu l-au lasat sa isi „aseze“ placerile, neoferindu-i timp sa descifreze in profunzimea pe care ar fi dorit-o „conturul“ lucrurilor. Criticul afirma ca marele disparut, dupa propria-i marturisire, s-a lasat acaparat de imperiul unei lumi nevazute, aceea a cuvântului, in timp ce „intârzierile“ sale in fata sevaletului au fost mult prea rare fata de ce si-ar fi dorit. De asemenea, Rogneanu constata ca pentru Sorescu, pictura era „ca o durere imediata“, ca „o meserie“ ce „trebuie invatata si uitata de mai multe ori, pâna dai de tine“. Astfel, criticul ii descopera „haloul“ existentialist: „Crezul acesta artistic al lui Marin Sorescu ne dezvaluie o fire problematica, o fire care in relatie cu lumea a inteles ca redescoperirea este mai importanta decât descoperirea, ca «refacerea» unui univers paralel cu cel al existentei este mai importanta decât «facerea»“.
Manifestându-si preocuparea fata de creatia pictorului Marin Sorescu, criticul Rogneanu isi face pe deplin meseria, intrând pe „fereastra spre interiorul lucrurilor“, in scopul descifrarii talentului si mesajelor tablourilor marelui disparut: „Universul plastic conceput de Marin Sorescu este acela al unei parabole existentiale in care obiectele si fiintele capata un nou statut. Uneori, «dialogul» personajelor nu ramâne numai la nivelul plastic, fiind implicat cuvântul, ca o modalitate suplimentara de comunicare. Atmosfera vioaie, plina de dinamism, a tablourilor sale este data atât de structurarea compozitiei, cât si de «semne» implicate in ea: copacul, curcanul, cocosul, sarpele, calul, oul, trestia, covorul sau masina. Unele dintre ele poarta un sentiment existential dureros, altele poarta o incarcatura poetica atât prin titlu, cât si prin tratarea cromatica complet libera a unor detalii. Este asemanator unui vis mereu reluat si mereu neimplinit. Multe dintre tablourile sale poarta titluri «sugubete», amintind parca de literatura Renasterii, titluri care sunt complementare imaginii si nu definitorii in incercarea de a lasa libera imaginatia receptorului in descifrarea sensurilor de dincolo de imagine“. Este insa la fel de adevarat ca Sorescu se refugia dintr-o arta intr-alta. Intotdeauna, odihna lui a fost activa, insa din hedonism si, probabil, dintr-o mare teama de singuratate.
