16.2 C
Craiova
marți, 6 mai, 2025
Știri de ultima orăActualitateOri Abatorul Mofleni va ramine fara canal de scurgere, ori familia Idolu fara pamint!

Ori Abatorul Mofleni va ramine fara canal de scurgere, ori familia Idolu fara pamint!

Comisia judeteana pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor i-a emis, in luna mai a anului 2000, un titlu de proprietate Constantinei Boruzi din satul Sarbatoarea al comunei Bucovat.Printre alte suprafete inscrise in titlu se afla si 2.000 mp, teren situat in imediata vecinatate a abatorului de la Mofleni. Dupa decesul proprietarei terenului, suprafata mentionata i-a revenit, prin partaj voluntar, fiicei acesteia, Cornelia Idolu.Pe terenul in discutie este amplasat un canal de scurgere a apelor reziduale, care colecteaza apele de la patru unitati de pe platforma Mofleni. Pe canalul care pe alocuri este degradat si descoperit este montata o pompa de absorbtie a reziduurilor, care, deocamdata, nu functioneaza. Terenul aflat in apropierea abatorului este degradat in proportie de 70%, ceea ce inseamna ca nu poate fi cultivat. Cu toate acestea, pentru el a inceput un lung proces, prin care Cornelia Idolu spera sa cistige de la Abatorul Mofleni un milion de lei despagubiri civile si materiale pentru fiecare zi care trece peste data cind hotarirea ar ramine definitiva si irevocabila

Dupa ce a obtinut titlul de proprietate, Constantina Boruzi, din satul Sarbatoarea, comuna Bucovat, a decedat. Prin partaj voluntar intre mostenitori, suprafata de 2.000 mp teren situat in apropierea Abatorului Mofleni i-a revenit fiicei acesteia, Cornelia Idolu, din Craiova.Primaria Bucovat, la propunerea careia s-a emis titlul de proprietate, trebuia sa stie ca suprafata de 2.000 mp trecuta in titlul lui Boruzi era teren degradat, pe care cu 50 de ani in urma au fost construite canalul de scurgere de la Abatorul Mofleni, Seminarul Teologic, SC SPUMOFLEX SA si SC Subansamble Craiova. Cornelia Idolu, dupa ce a intrat in posesia terenului, a constatat ca, pe linga faptul ca pe el era construit un canal de scurgere cu diametrul de 1 m, 70% nu se puteau folosi din cauza ca era infestat cu tot felul de reziduuri de la cele patru unitati. Atunci s-a hotarit sa propuna conducerii abatorului inchirierea suprafetei sau vinzarea. Cum acest lucru a fost refuzat, Idolu s-a adresat instantei, cerind sa-i fie lasata proprietatea in deplina posesie si sa fie ridicata pompa de absorbtie. Judecatoria Craiova i-a dat cistig de cauza, dar tribunalul a desfiintat hotarirea judecatoriei pe motiv ca la data construirii canalului de scurgere nu era Boruzi proprietar, ci statul. Bazindu-se pe o adresa de la Inspectoratul de Protectie a Mediului Craiova, tribunalul a retinut ca Abatorul Mofleni nu poate fi acuzat de construire cu rea-credinta pentru simplul motiv ca la acea data firma BDJ Craiova (cu care a fuzionat Abatorul Mofleni) nici macar nu exista.

Directorul Cotora crede ca fostul primar Balan a gresit intentionat

Aurel Cotora, directorul Abatorului Mofleni, a spus: „Pe suprafata revendicata de Idolu este construit un canal colector, in care se varsa reziduurile de la patru unitati, inclusiv de la abator. Noi avem montata pe acest canal si o pompa, care acum nu functioneaza. Canalul este degradat si colmatat pe o suprafata foarte mare. Nu noi l-am construit, pentru ca el dateaza din aceeasi perioada cu construirea abatorului.Primaria Bucovat, atunci cind a facut punerile in posesie, ar fi trebuit sa stie ca acest teren este scos din circuitul arabil si nu trebuia incurce pe proprietar. Canalul are un dig care constituie protectie in calea apelor revarsate ale Jiului. Fostul primar al Bucovatului stia situatia acestui teren si daca i-a inselat pe acesti oameni e o treaba care-l priveste.“

„Pamintul atribuit lui Boruzi a fost ilegal transferat“

Viceprimarul de la Bucovat, Constantin Vasile, a spus: „Acel pamint nu a fost niciodata arabil si de 50 de ani, de cind este abatorul acolo, a fost construit si canalul de scurgere. Pentru ca abatorul era al statului, iar pamintul nu mai apartinea proprietarilor, s-au construit toate anexele ca utilitati publice. Parerea mea este ca fostul primar Balan l-a pus in posesie pe Boruzi in mod abuziv in acel loc. Aceasta familie avea pamint doar la Sarbatoarea, nu si la Mofleni. De ce o fi transferat primarul de atunci pamintul de la Sarbatoarea la Mofleni, numai el stie.“

Graba strica treaba…

In litigiul iscat, singurul care este transant in pareri este inspectorul sef al Inspectoratului de Protectie a Mediului, ing. Ilie Leu, care, printr-o adresa trimisa SC BDJ Abator Mofleni, crede despre Comisia de punere in posesie de la nivelul Primariei Bucovat ca: „Este obligata, conform Legii protectiei mediului nr. 137/1995 republicata, Legii Apelor 107/1996 si Legii nr. 18/1991 cu completarile si modificarile ulterioare, sa gaseasca alta solutie ori posibilitatea de atribuire teren pe un alt amplasament“.

In graba cu care a fost intocmit raspunsul de catre oamenii domnului inspector-sef s-a uitat ca nici una dintre legile amintite nu obliga comisia de punere in posesie sa schimbe un amplasament de teren dupa ce titlul de proprietate a intrat in circuitul civil.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS