„Am platit araturile cu banii din alocatii“
Cei mai multi dintre satenii din Danciulesti sint oameni nevoiasi, care-si duc traiul muncind pamintul sau ingrijind vitele, dar familia Dumitrache are o situatie aparte. In acest caz, chiar si cuvintul „familie“ isi pierde sensul, pentru ca „ai lui Dumitrache“ sint, de fapt, doar trei baieti cu virste cuprinse intre 14 si 16 ani: Iulian, Victor si Adrian. Tatal lor a murit in urma cu sase saptamini, iar despre mama stiu doar ca este pe undeva, prin Turcia. Cei trei copii s-au trezit astfel in situatia de a-si fi si mama, si tata unul altuia. Ei trebuie sa gateasca, sa spele, dar si sa se ingrijeasca de gradina si de animalele pe care le au prin curte.
Familiei Dumitrache nu i-a mers niciodata prea bine, iar cei trei copii platesc si acum pentru greselile facute de parintii lor, Violeta si Pavel. In urma cu mai multi ani, cind familia locuia la Bucuresti, Pavel Dumitrache a petrecut citiva ani si prin inchisoare. „De acolo i s-a tras si cancerul de plamini, care l-a si rapus“, crede Iulian, cel mai mare dintre cei trei copii. Dupa ce s-a intors din inchisoare, Pavel si-a luat sotia si au plecat impreuna in Turcia sa munceasca. „Asta se intimpla acum cinci ani. Pe noi ne-au lasat la casa de copii si apoi ne-au dus la bunici in Moldova ca ne bateau rau baietii mai mari de la <<casa>>. Noi mai avem si doua surori mai mici, dar ele au ramas in Bucuresti la Centrul de plasament <<Sfinta Vineri>>. Tata a venit o data in tara sa ne vada si, cind s-a intors in Turcia, nu a mai gasit-o pe mama la apartamentul lor. Atunci, el s-a intors de tot acasa si ne-am mutat cu totii aici, la Danciulesti. Surorile noastre au ramas la Bucuresti“. Numele „matusii Neli“ apare tot mai des in povestirile copiilor. Ea este sora tatalui lor si locuieste in Capitala, unde se pare ca o duce destul de bine, pentru ca a reusit sa mai ajute si familia fratelui sau. Dupa ce a renuntat la ideea de a mai munci prin alte tari, Pavel Dumitrache s-a apucat chiar sa-si construiasca o casa, gindindu-se ca-si va petrece restul vietii la Danciulesti, alaturi de cei trei fii ai sai. Nu a apucat sa faca decit temelia, pentru ca se simtea din ce in ce mai rau si a plecat la Bucuresti, la tratament. Nu s-a mai intors niciodata.
„Ei nu cer la nimeni nimic“
De cind le-a murit tatal, viata copiilor s-a schimbat. N-au dus-o ei prea bine niciodata, dar acum trebuie sa se ingrijeasca de toate. Desi sint la virsta la care alti copii din sat au drept grija doar scoala , pentru cei trei frati aceasta a devenit o problema la care se pot gindi abia dupa ce au terminat de sapat gradina si dupa ce au dat mincare animalelor care le-au mai ramas prin curte: o vitelusa, doua capre, citeva rate si gaini. Putinul pe care il au il impart si cu cinci catei pe care-i au pe linga casa, pentru ca nu i-a lasat sufletul sa-i arunce cind s-au nascut. Cei trei frati s-au organizat ca o adevarata familie, in care fiecare stie ce rol are. Cel mai mare dintre copii, Iulian, a renuntat la scoala dupa ce a terminat patru clase, devenind si capul familiei. El s-a ocupat de munca in gradina si a reusit sa gaseasca un vecin care sa le are. „Avem cam 500.000 de lei alocatii, dar luna trecuta nu ne-am putut lua nimic din bani. I-am dat pe toti unui vecin sa ne are. Ce sa facem? N-am avut incotro! Ne-a parut rau de bani, dar ne gindim ca tot noua ne vor prinde bine la iarna niste cartofi, ceva fasole. Am pus de toate, am pus si morcovi, si ceapa, dar si niste sfecla pentru vacuta noastra“, a spus Iulian, responsabilul cu agricultura. Cel mai mic dintre frati, Adrian, are doar 14 ani, iar cu munca in gradina se descurca mai greu. El este cel care se ocupa de casa si a invatat chiar sa gateasca: „Uite, asta am gatit astazi. Le-a placut, au mincat la prinz“, a aratat mindru spre o oala de cartofi Adrian. Cu mincarea ii mai ajuta matusa Neli, care le mai trimite bani de la Bucuresti. Ne trimite si o lista cu ce sa cumparam de la magazin. Zice sa nu ne luam prea multe dulciuri. Cind primim banii, ii ducem pe toti la magazin si ii lasam acolo, iar apoi luam mincare cind avem nevoie. Ultima data am mai folosit din bani ca sa-i facem si noi o pomana lu’ tata.“ Vecinii spun ca ii mai ajuta si ei cum pot pe copii, de multe ori doar cu cite un sfat pentru ca la Danciulesti oamenii sint sarmani. „Ii ajutam si noi, maica, dar nu putem face prea multe. Ei se descurca tot singuri. Nu le da nimeni nimic, iar lor le e rusine sa ceara, amaritii“, a povestit Lucia Tanasoiu, o vecina de-ale copiilor.
„Vreau sa ma fac sudor, ca mai am aparatul de la tata“
Planurile de viitor ale celor trei frati au un element comun: numele matusii Neli. Sora tatalui copiilor, Ionela Lazar, a ramas si singura speranta a copiilor de a pleca din Danciulesti. Ei spun ca matusa lor le-a promis ca o sa-i ia la Bucuresti sa invete o meserie si sa se stabileasca acolo. „Eu vreau sa ma fac sudor, ca mai am aparatul de la tata. El spunea ca se cistiga bine. De ce sa nu incerc?“ Ceilalti doi frati nu stiu prea bine ce vor sa se faca, dar stiu ca vor sa ajunga la Bucuresti, la matusa lor. „Bineinteles ca in ea ne punem toate sperantele, ca de mama nu mai stim nimic de aproape trei ani. Ne-a trimis atunci o scrisoare si niste haine, dar apoi n-a mai dat nici un semn de viata“. Mama nu este singurul membru al familiei despre care nu mai stiu nimic. Pe cele doua surori care au ramas la o casa de copii din Bucuresti le-au vazut de citeva ori in toata viata. Cei trei frati si-au promis unul altuia ca, dupa ce vor ajunge in Capitala si vor avea banii lor, le vor lua si pe ele de acolo.
