Daca acestia nu o sacrifica azi pe Dorina Mihailescu, el ameninta ca va da publicitatii noi stenograme si probele audio
Scandalul stenogramelor devine acut pentru PSD. Sursa documentelor, „Mihai Eminescu“, s-a suparat pe faptul ca social-democratii nu vor sa recunoasca autenticitatea acestora, asa ca ameninta cu noi dezvaluiri si cu casetele de pe care au fost facute stenogramele.
„Stimati lideri PSD, credem ca va jucati cu focul“. Asa debuteaza mesajul pe care ni l-a trimis pe internet „Mihai Eminescu“, aceeasi sursa care a lansat scandalul stenogramelor in timpul campaniei electorale din noiembrie 2004. Conform unor surse credibile, „Mihai Eminescu“ ar fi un tinar care a lucrat la departamentul informatic al PSD si caruia Dorina Mihailescu i-ar fi facut „zile fripte“, iar dezvaluirile acestuia ar fi o razbunare la adresa fostului secretar executiv al PSD. Acesta pare extrem de deranjat de faptul ca liderii PSD refuza sa recunoasca veridicitatea transcrierilor, asa ca ii someaza ca, pina astazi, Dorina Mihailescu sa admita public ca acestea sint autentice. Daca nu, ameninta „Mihai Eminescu“, „vom da publicitatii atit proba audio pentru sedinta Delegatiei Permanente a PSD din 22 martie 2004, cit si stenogramele din perioada mai-iulie 2004“.
Ca sa demonstreze ca nu glumeste si ca este aceeasi persoana ca si in noiembrie 2004, „Mihai Eminescu“, care se semneaza si „sursa 0“, a mai postat, la adresa de internet www.geocities.com/stenogramepsd, o noua stenograma, a sedintei Delegatiei Permanente a PSD din 14 iunie 2004. Desi este foarte suparat pe negarile pesedistilor, „Mihai Eminescu“ spune ca nu vrea sa-i loveasca prea tare si ca se multumeste cu „capul“ Dorinei Mihailescu. „Nu vrem sa va producem mai multe batai de cap decit aveti acum. Dar cineva tot trebuie sa plateasca. Pe noi ne multumeste daca Dorina Mihailescu va fi cea care plateste in acest scandal. Tocmai de aceea o somam pe Dorina Mihailescu sa revina asupra declaratiilor publice facute in ultimele zile cu privire la stenograme“, spune mesajul.
Mai exact, „Mihai Eminescu“ vrea ca Mihailescu sa recunoasca faptul ca „dezbaterile sedintelor PSD erau inregistrate pe casete audio, folosind aparatura de sonorizare, si apoi casetele erau transcrise de stenodactilografele de la guvern, la sediul guvernului, aceleasi care transcriu si azi stenogramele de guvern“. Ieri dupa-amiaza, „Mihai Eminescu“ a trimis un nou ultimatum. Intr-un mesaj pe internet, „sursa 0“ ameninta din nou, dar declara ca s-ar multumi si cu sacrificarea presedintelui executiv al PSD. „Domnule Nastase, ori Dorina ori dvs. Noua ne-ar fi pe plac sa fie Dorina. Stie ea de ce“, se scrie in mesaj, care mai contine si citeva extrase din prima serie de stenograme care se refera chiar la modul cum se inregistrau si se stenografiau acestea.