În satul doljean Valea lui Pătru, pe strada principală, o clădire înaltă, vizibil afectată de trecerea timpului, răsare printre gospodăriile localnicilor. Este conacul familiei Constantin C. Poenaru.
Pitorescul sat oltenesc păstrează încă urme ale trecutului. Printre gospodăriile oamenilor, deseori vin să-și spună povestea conace vechi boierești. În Valea lui Pătru, la câțiva metri de școala veche, se află conacul familiei Poenaru. Printr-un ochi de gard rupt ajungem în curte. Câteva gâște se plimbă liniștite. Nu par deranjate de prezența noastră. Dăm un ocol. Tencuiala e căzută în unele locuri, lăsând să se vadă cărămizile. Și tabla de pe casă atârnă pe la colțuri amenințător pentru curiosul ce trece pe acolo. Terasa de la etaj, construită din lemn, poartă şi ea urmele timpului. Conacul oferă o imagine dezolantă, ca mai toate locuințele de la țară ale boierilor de altădată.
Arcadele de la intrare sunt încadrate de câteva scări, pe care urcăm încet, pentru a păși spre intrarea în clădire. Geamul de la ușă lipsește, așa că putem arunca o privire înăuntru. Și aici peisajul e dezolant. Aceeași imagine de la exterior, e și în interior. Scara de lemn ce duce la etaj mai păstrează doar un stâlp, iar podeaua de lemn are și ea porţiuni lipsă. Sobele, odinioară elegante și frumoase, după cum ne mărturisesc localnicii, au dispărut: imobilul a fost devastat de răufăcători.
A continuat totuşi să reziste atât în fața timpului hain, cât și a celor care nu știu sau nu vor să-i aprecieze valoarea istorică. Astăzi are din nou proprietari și poate, cu puțin noroc, să renască, să-și recapete imaginea de odinioară. Până atunci, doar cele câteva gâște, câțiva căței care și-au găsit adăpost în beciul casei și ciorile ce poposesc deseori în podul conacului sunt singurii locatari.
Povești din pagini îngălbenite de vreme
Lucrurile stăteau cu totul altfel cu ani și ani în urmă. Conacul a avut perioada sa de glorie. Consultând fondul familial Constantin C. Poenaru aflat la Serviciul Judeţean Dolj al Arhivelor Naţionale, descoperim că imobilul din Valea lui Pătru a aparținut familiei Poenaru, ce descindea din boieri de clasa a treia din Oltenia, coborâtoare din vechii boieri Brădești și al cărei nume derivă de la moșia Poiana. Aceștia s-au afirmat printre familiile bogate din Oltenia deținând moșii la Căpinteni (Florești), Poiana de Jos (comuna Poiana de Sus), Slamoșa, Leu, Broscari, Dobra (Mehedinți). În urma căsătoriei magistratului Constantin Poenaru cu Aurora Câncea, averea familiei avea să cuprindă și proprietăți aduse de aceasta zestre, ca moștenire de la părinții săi. Nicolae Câncea, tatăl său, arendașul moșiei Sumașul (Coșovenii de Jos), deținea, la rândul său, întinse proprietăți în Dolj – la Malu Mare, Cetate, Coșoveni, Glod, dar și imobile în Craiova și Calafat. Ele au revenit, conform dorinței sale testamentare, copiilor: Aurora Câncea, căsătorită Poenaru, Elena Jormescu și Belizarie Câncea.
Nicolae Câncea se ocupa personal de bunul mers al conacului pe care îl avea în Valea lui Pătru – conacul Poenaru, cum este cunoscut astăzi. Aflăm acest lucru dintr-o scrisoare adresată fiului său, Belizarie, care era la studii la «Liceul Sf. Gheorghe, Bucuresci», şi datată 6 iunie 1888.
„Eu astăzi dimineață înainte de a pleca la Malu Mare am scrisu mamiți unde i-am menționat și despre scrisoarea ta din urmă. Poți să le scrii și lor numai două rânduri că ești bine și alta nimica… Pe la Ghindeni și Valea lui Pătru am fost deună zi și am venit iarăși. Eu am început de ieri să treer și nu iasă mai nimica. E mai reu astăzi. După amiezi începu o ploaie mare și acuma după ce veni în oraș se kiti iar pe ploaie. Despre programul examenelor Dumnevoastră nu l’am primit și a avut cuvânt Directorul să nu mi’l trimită fiind cu dreptu cuvenit indignat din causa dumneavoastră, numai fiind că ai făcut măgăria de nu i’ai dat scrisoarea ce’i adresam prin tine, prin care nu făceam datoria (deși cam trebuie) de ai răspunde la scrisoarea lui ce’mi adresase cu recepisă. Și tot într’o vreme arătam că iam trimis banii prin Eskenasy (câtu îmi ceruse). Acestea sunt consecințele prostiei Dumitale care să’ți servească cel puțin de acum înainte, să nu mai faci asemeni prostii precum ai făcut să creadă directorul despre mine. Speram să viu la Bucuresci cu alte afaceri și tot odată să visitez pe Director și să’i cer scuzele mele, declarându’te pe tine de o mie de ori mai prost decât mine“, se notează în epistola semnată „Al tău părinte N.C Câncea“.
Pragul conacului era uneori trecut de familia boierului Nicolae Câncea, lucru dovedit de scrisorile ce circulau între membrii familiei, în care era prezentată situația moșiei.
Conacul boieresc a rezistat în fața tuturor vicisitudinilor, amintind de vremurile înfloritoare ale familiei care îl deținea.
