Agenţia Naţională de Integritate a constatat existența stării de incompatibilitate în cazul a doi foști sau actuali aleși locali (un viceprimar şi un consilier local) din judeţele Dolj şi Gorj, ca urmare a exercitării simultane de funcții și calități, încălcând, astfel, mai multe articole
ale Legii nr. 161/2003.
Pătru Iscru, viceprimarul comunei Rojiște, judeţul Dolj, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 12 septembrie 2012 – 17 iulie 2013, întrucât a deținut, simultan cu funcția de viceprimar, și calitatea de reprezentant al Consiliului Local Rojiște în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale Rojiște.
Nicolae Daviţoiu, , fost Consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Târgu Jiu (mandatul 2008 – 2012), s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada exercitării mandatului de consilier local, întrucât societatea comercială în cadrul căreia persoana evaluată și soția acestuia dețin funcția de administrator si calitatea de asociat a încheiat, în calitate de prestator, un contract de servicii cu Primăria Municipiului Târgu Jiu (în calitate de achizitor), în valoare de 2.000 de lei (la care se adaugă TVA 480 de lei).