Avionul Malaysia Airlines, dispărut pe 8 martie, s-ar putea afla în prezent într-o bază controlata de talibani, aflată în zona de frontieră a Afganistanului sau a Pakistanului, informează Ştirile ProTv. Aceasta este una dintre ipotezele vehiculate după ce autorităţile au afirmat că ultimul mesaj din cabina de comandă a fost transmis după ce sistemul de comunicaţie a fost închis, potrivit The Independent. Conform surselor acestei publicaţii, autorităţile din Malaiezia au început demersurile diplomatice pentru a obţine permisiunea de a investiga teoria potrivit căreia avionul a aterizat în una dintre taberele talibane din Afganistan sau Pakistan.
Căutările, extinse acum în 11 state, au oferit prea puţine indicii despre locul în care ar putea fi avionul dispărut acum aproape zece zile, după plecarea din Kuala Lumpur spre Beijing. Experţii cred că avionul a fost deturnat sau sabotat, iar teoria cea mai plauzibila ar fi că acum este reţinut de talibani, care intenţionează să-l folosească mai târziu. Potrivit The Mirror, avionul care a decolat din Malaiezia ar putea fi acum în Afganistan, Pakistan, Kazakhstan, Uzbekistan sau Tadjikistan.