27.8 C
Craiova
marți, 5 august, 2025
Știri de ultima orăBani & AfaceriHidroelectrica încasează 10,6 milioane de euro din vânzarea a 14 microhidrocentrale

Hidroelectrica încasează 10,6 milioane de euro din vânzarea a 14 microhidrocentrale

Hidroelectrica a vândut astăzi 14 microhidrocentrale, cu o capacitate instalată de aproape 10 MW, amplasate pe râurile Crişu Repede, Bistriţa, Budac, Hurza, Someşul Mic şi Sălaşele, informează Mediafax.ro. Pentru aceste vânzări, compania va încasa 10,6 milioane de euro. Câştigătorii celor trei pachete de microhidrocentrale scoase la privatizare sunt firmele Basikdue (Italia), Mineral Oil (România) şi Three Pharm (România). Următorul lot de microhidrocentrale va fi scos la licitaţie cel mai probabil în luna septembrie, procedurile pentru vânzarea acestora urmând să înceapă cât de curând, se arată într-un comunicat transmis de Hidroelectrica.

Hidroelectrica, companie deţinută de stat, mai are în portofoliu aproape 160 de microhidrocentrale, în condiţiile în care în perioada 2004 – 2008 compania a vândut 81 de microhidrocentrale, pentru 60 milioane de euro.

În primul semestru al acestui an, afacerile companiei au totalizat 1,68 miliarde de lei (382,6 milioane euro), în creştere cu 33,4% de la nivelul de 1,26 miliarde de lei înregistrat în primele şase luni din 2012. De asemenea, producţia de electricitate a crescut cu 17,1%, de la 7 milioane de MWh la 8,2 milioane MWh.

Hidroelectrica s-a aflat în insolvenţă timp de un an, în perioada iunie 2012 – iunie 2013.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS