„Crucea Mişeilor”, sau Crucea de hotar a Râmnicului cum mai este cunoscută singura cruce hrisov din Vâlcea, ar putea fi aşezată la intrarea în oraş, ea fiind unul dintre cele mai vechi monumente în piatră, informează Agerpres. „Avem un obiect de patrimoniu de excepţie care deşi se află acum în incinta unui lăcaş de cult, zace într-un anonimat, puţini ştiu că acest monument de piatră a reprezentat piatra de hotar a Râmnicului în timpul stăpânirii austriece, ea delimitând linia teritorială a oraşului de atunci, dar şi limita moşiilor mănăstirii Cozia de cea a Episcopiei Râmnicului. Crucea e clasabilă în tezaurele epigrafice. E interesant că egumenii Coziei şi-au scris întregul hrisov ca să îşi statueze moşia în timpul administraţiei austriece. Oricum, această cruce ar trebui amplasată la intrarea în municipiu dinspre Bucureşti, fie pe locul ei original, pentru că e păcat să nu fie cunoscută în principal de locuitorii din Râmnicu Vâlcea”, a declarat, astăzi, pentru sursa citată, Ligia Rizea, autorul repertoriului monumentelor istorice din judeţul Vâlcea.
Vâlcea: Demersuri pentru punerea în valoare a monumentului istoric „Crucea Mişeilor”
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei