Cristi a fost diagnosticat, in urma cu trei ani, cu o tumoare la ochiul sting. Boala a avansat, iar ochiul i-a fost extirpat. Desi sansele sale de supravietuire sint mici, familia refuza sa accepte soarta micutului. Parintii il sustin financiar cu mare greutate, sperind intr-o minune. Parasit de prieteni, Cristi mai asteapta un semn doar de la Dumnezeu. „In fiecare seara spun o rugaciune pe care am invatat-o de la bunicul. Poate astfel ma aude si pe mine Dumnezeu si ma scuteste de suferinta…“.
Tragica intimplare care avea sa-si puna amprenta asupra vietii lui Cristian Budana s-a petrecut in 2001, cind baietelul avea doar patru ani. „Eram cu vecinii la joaca, am simtit dintr-o data o lumina alba care mi-a strafulgerat privirea. Am crezut ca este de la razele prea puternice ale soarelui, pentru ca era o zi frumoasa de vara. Asa a inceput totul“, isi aminteste plingind Cristi. Chiar daca au trecut trei ani de atunci, baiatul povesteste cu glasul tremurind, in timp ce minutele ii transpira intens si tot corpul pare a-i fremata.
Situatia lui Cristian i-a alarmat pe parinti, care au luat drumul cabinetelor oftamologice. Dupa mai multe luni de la producerea accidentului, nu se aflase care era cauza acelei intimplari. Cert era ca baiatul vedea din ce in ce mai slab cu ochiul sting.
Diagnosticul medicilor: tumoare
Pentru familia Budana au urmat zile de certuri si nopti nedormite din cauza tensiunii care crestea. Intr-un sfirsit, medicii au stabilit diagnosticul: tumoare la ochiul sting. Vestea a cazut ca un trasnet, familia raminind inmarmurita si neputincioasa in fata durerii copilului. Urmatoarele saptamini au fost un cosmar pentru Cristi. „Medicii din Craiova ne-au trimis la Bucuresti pentru a extirpa tumoarea. Acolo a fost un adevarat calvar, pentru ca am fost trimisi din spital in spital, nereusind sa gasim un doctor care sa efectueze operatia. Cu copilul aproape mort, am strabatut Bucurestiului in speranta unei minuni. Numai noi stim ce a fost in inimile noastre cind, in sfirsit, am gasit un raspuns afirmativ la Spitalul de Oftamologie Bucuresti“, povesteste cu durere bunicul copilului, Vasile.
Asistind cu greutate la discutie, Cristi izbucneste in plins, amintindu-si ziua in care a ramas insemnat pe viata: 8 decembrie 2001. Smuls din lumea jucariilor, la numai patru ani, copilul incepea sa cunoasca nedreptatile vietii.
„Cind i-a fost extirpat ochiul, din pacate, anestezicele nu si-au facut in totalitate efectul, fiind nevoie de trei asistenti pentru a-l putea tine nemiscat. Si acum imi amintesc cu groaza de acel moment“, continua cu tristete bunicul Vasile.
Dupa terminarea operatiei, cosmarurile nu au luat insa sfirsit. A urmat un an la fel de chinuitor, timp in care Cristi a suportat dureri groaznice, uitind cu desavarsire de existenta celor dragi. Nu mai recunostea pe nimeni, nu mai avea nici o reactie normala, tot ce se petrecea in jurul lui lasindu-l indiferent. Dupa o adevarata lupta contra cronomentru cu moartea, la inceputul lui 2003, toata familia era dezolata si distrusa financiar.
„Dupa interventia chirurgicala, medicii care au avut grija de el ne-au spus ca sansele de a supravietui fara tratament sint de patruzeci la suta, procentul crescind cu douazeci si cinci la suta in cazul in care urma tratamentul. Desi eram convinsi ca acest lucru insemna un imens sacrificiu financiar pe care nu-l puteam suporta in totalitate, am stabilit impreuna cu doctorii din Bucuresti ca-l va urma, pentru a-i da o sansa“, isi aminteste bunicul baiatului.
Cristi are nevoie de bani pentru a supravietui
Lupta a continuat, familia Budana incercind din rasputeri sa salveze viata copilului. Cu ajutorul unor oameni de suflet, Vasile a reusit sa-i cumpere nepotului o proteza pentru ochiul afectat, care ii era atit de necesara. Situatia financiara devenea insa tot mai precara, iar, o data la trei luni, trebuia sa mearga la Bucuresti. Intre timp, mama lui Cristi si-a pierdut slujba.
In prezent, singurul care are un loc de munca este tatal, dar banii cistigati de acesta sint insuficienti. Desi ajutata uneori si de rude, membrii familiei Budana face fata cu greu traiului de zi cu zi, asteptind un semn de la Cel de Sus, care sa le aduca aminte ca nu au fost uitati. „In fiecare seara spun o rugaciune pe care am invatat-o de la bunicul. Poate astfel ma aude si pe mine Dumnezeu si ma scuteste de suferinta zilnica, pentru ca nu sint un baiat rau“, spune cu glasul slab Cristi.
La numai sapte ani, fata ii este brazdata de durere, iar cu ochiul drept, singurul care i-a mai ramas, cauta cu disperare o portita de salvare. Copilaria, cu toate frumusetile si nazbitiile ei, nu exista, pentru Cristi Budana. Dupa trei ani de suferinta, viitorul i se arata sumbru si incert, in timp ce problema banilor pentru intreaga familie devine tot mai apasatoare.
Cind l-am intrebat ce meserie ar dori sa-si aleaga, Cristi a raspuns cu privirea pierduta: „doctor, cu siguranta doctor, pentru a putea salva oamenii de la suferinta, bineinteles, daca… o sa ajung mare ca tine“.
