Ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, s-a întâlnit, astăzi, la sediul ministerului, cu senatorul american James Rosapepe.
Discuţiile celor doi oficiali s-au axat pe cooperarea militară bilaterală, ministrul Duşa subliniind faptul că Parteneriatul româno-american este unul solid, evoluţia relaţiilor militare dintre cele doua ţări demonstrând faptul că există o abordare comună a problematicii de pe agenda de apărare.
„Prezenţa militarilor americani în România a facilitat creşterea interacţiunii dintre forţele noastre. Activităţile de instruire în comun desfaşurate anual au avut rezultate remarcabile, care au contribuit semnificativ la o mai bună executare a misiunilor din teatrele de operaţii. Apreciem în mod deosebit sprijinul acordat de partea americană pentru dotarea Centrului de Instruire pentru Luptă al Forţelor Terestre”, a spus ministrul apărării naţionale.
Ministrul Duşa a evidenţiat excelenta colaborare din Afganistan şi a reiterat intenţia ţării noastre de a participa la misiunea viitoare a NATO, de instruire şi consiliere, post 2014, în această ţară. “Avem nevoie de o alianţă modernă şi capabilă, caracterizată de o puternică solidaritate. La nivelul României am luat decizia politică de a creşte bugetul apărării cu 0,3 la sută din PIB în fiecare an, astfel încât până în 2016 să putem îndeplini cerinţa NATO de a aloca 2 procente din PIB pentru Armată“, a spus ministrul apărării naţionale.
La rândul său, senatorul James Rosapepe a mulţumit militarilor români pentru profesionalismul, devotamentul lor şi pentru modul în care cooperează cu militarii americani în toate misiunile pe care le execută împreună, dar mai ales în teatrul de operaţii din Afganistan.
Mircea Duşa: Prezenţa militarilor americani în România a facilitat creşterea interacţiunii dintre forţele noastre
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei