Subcomisia de analiză şi selecţie a propunerilor de texte pentru Imnul Râmnicului – alcătuită din prof. univ. dr. Alexandru Popescu-Mihăeşti – preşedintele Forumului Cultural al Râmnicului, Nichi Ursei – scriitor, prof. Augustina Sanda Constantinescu – directorul Bibliotecii Judeţene ”Antim Ivireanul”, William Alexandru Cosmescu – scriitor şi realizator de emisiuni TV, Florin Epure – director al Direcţiei Judeţene pentru Cultură Vâlcea, Gheorghe Stancu – consilier la Consiliul Judeţean Vâlcea şi Daniel Ionescu din partea Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea, s-a întrunit astăzi pentru deschiderea plicurilor trimise pe adresa primăriei municipiului până la data de 30 martie. Ca urmare, s-a evidenţiat primirea a 22 de poezii, care au fost verificate în privinţa respectării Regulamentului aprobat de Consiliul Local Vâlcea , respectiv dacă sunt alcătuite din 4 strofe şi un eventual referen, constatându-se cu această ocazie nerespectarea criteriului dimensiunii în două situaţii. Ca procedură de lucru, s-a stabilit ca până joi, fiecare membru al juriului să facă o preselecţie a celor 20 de propuneri de text rămase în concurs, variantele alese urmând să intre într-o analiză pe baza unor criterii clar stabilite. La acestea se va adăuga şi opinia unor consultanţi de specialitate din afara subcomisiei, unul dintre aceştia fiind scriitorul Dinu Săraru, Cetăţen de Onoare al Râmnicului, care şi-a arătat deja disponibilitatea de a contribui la acest demers.
Selecţia textelor pentru Imnul Râmnicului, în linie dreaptă
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

