3.4 C
Craiova
marți, 10 martie, 2026
Știri de ultima orăBani & AfaceriCrescătorii de ovine vor primi un ajutor suplimentar de 4,5 euro pentru fiecare animal

Crescătorii de ovine vor primi un ajutor suplimentar de 4,5 euro pentru fiecare animal

Fermierii crescători de ovine din zonele defavorizate din România vor primi în acest an un ajutor financiar suplimentar de 4,5 euro pentru fiecare animal, după ce autorităţile au solicitat o derogare în acest sens la Bruxelles, a anuntat, azi, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, potrivit HotNews.

Ministrul a declarat că este vorba despre „un ajutor important”, care reprezintă o creştere de aproape 50 la sută şi care vine într-o perioadă destul de grea pentru crescătorii de ovine, în condiţiile creşterii preţului la furaje.

„(…) Din calculele pe care le avem, avem în aceste zone în jur de 1,5 milioane de capete de ovine, care vor primi suplimentar, faţă de cei 10 euro care erau agreaţi prin ajutorul de stat, încă 4,5 euro. Este un ajutor important, o creştere de aproape 50 la sută, care vine într-o perioadă destul de grea”, a spus Constantin.

El a adăugat că ajutorul este permis pentru că nu numai în Romania, ci şi în alte state europene preţul furajelor a crescut destul de mult, iar astfel s-a simţit nevoia unei intervenţii. „Vom acorda acest ajutor începand cu anul 2013”, a mai afirmat ministrul Agriculturii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS