Un român a fost condamnat la 21 de luni de închisoare, în Statele Unite ale Americii, pentru implicare în fraude electronice de milioane de dolari, care au avut drept victime cetăţeni americani, informează Mediafax.ro citând site-ul enewspf.com. Cezar Butu, în vârstă de 27 de ani, originar din Ploieşti, a fost condamnat de judecătorul Steven J. McAuliffe, de la Tribunalul districtual din statul american New Hampshire. La data de 17 septembrie 2012, Butu a pledat vinovat la acuzaţia de comitere a unor fraude informatice. El a recunoscut că, în perioada 2009-2011, a participat la acţiunile unui grup infracţional originar din România, în cadrul cărora a „spart” sute de computere din Statele Unite, de unde a obţinut în mod fraudulos informaţii privind cărţi de credit şi de debit, conturi bancare şi alte informaţii privind plăţile cu carduri. Românul a recunoscut că în timpul acţiunilor a obţinut astfel de informaţii aparţinând unui număr de aproximativ 140 de persoane. Recunoscându-şi vina, Cezar Butu a fost de acord să fie condamnat la 21 de luni de închisoare.
Un alt român implicat, Iulian Dolan, a pledat vinovat la acuzaţiile de conspiraţie pentru comiterea de fraude informatice şi accesare ilegală de dispozitive electronice şi a fost de acord să fie condamnat la o pedeapsă de şapte ani de închisoare. Audierea acestuia este programată pentru data de 4 aprilie 2013. Un al treilea român acuzat că ar fi participat la activităţile ilegale, Adrian-Tiberiu Oprea, urmează să apară în faţa instanţei la data de 20 februarie 2013, în New Hampshire.
Valoarea daunelor se ridică la câteva milioane de dolari, suma nefiind încă stabilită cu exactitate.