S-a pus piatra de temelie a unei noi biserici cu hramul Ocrotitorului spiritual al Râmnicului
Ca un preambul la manifestările dedicate prăznuirii Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, pe strada Remus Bellu, în imediata vecinătate a sediului Agenţiei pentru Protecţia Mediului s-a pus ieri piatra de temelie a unei noi biserici ce poartă – pentru prima dată în România – hramul Ocrotitorului spiritual al Râmnicului. Ceremonialul religios condus de Înalt Prea Sfinţia Sa Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, şi de Prea Sfinţia Sa Emilian Lovişteanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, alături de alţi prelaţi, a strâns pe conturul trasat pe pământ al viitorului lăcaş de cult mai multe zeci de persoane. În cuvântul adresat credincioşilor prezenţi, primarul Râmnicului a subliniat unicitatea acestei lucrări prin hramul dat de Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul şi a promis sprijin din partea Municipalităţii pentru ridicarea cât mai grabnică a bisericii. Lăcaşul de cult din marginea Oltului se construieşte pe un teren în suprafaţă de 717 mp donat Arhiepiescopiei de administraţia locală a municipiului.
S-a pus piatra de temelie a unei noi biserici cu hramul Ocrotitorului spiritual al Râmnicului
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei