Comisia Europeană (CE) are datoria de a veghea şi de a se asigura că principiile statului de drept, echilibrului democratic şi independenţei justiţiei sunt respectate, în condiţiile în care la începutul verii am asistat la o combinaţie de acţiuni ale autorităţilor române care au pus sub semnul întrebării aceste principii, a declarat astăzi, în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, vicepreşedintele CE Viviane Reding.
Potrivit Agerpres, în cadrul dezbaterii privind situaţia politică din România, reprezentanta executivului UE a spus că în România, în ultimele luni au fost adoptate legi şi ordonanţe de urgenţă contra practicilor constituţionale, pentru a impune limitări la adresa Curţii Constituţionale. Ea a adăugat că presiunile la adresa justiţiei – în special la cea a judecătorilor şi procurorilor – sunt inacceptabile, indiferent din ce parte a spectrului politic provin.
În intervenţia sa, Viviane Reding a lansat un apel la toate forţele politice din România să profite de actualul context favorabil creat în urma recunoaşterii deciziei CCR de invalidare a referendumului din 29 iulie privind demiterea preşedintelui României, recunoscând totuşi că referendumul nu a pus capăt crizei politice din România.