36.2 C
Craiova
luni, 7 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateCanalizarea încinge spiritele pe strada Crinului

Canalizarea încinge spiritele pe strada Crinului

Locuitorii din această zonă a cartierului craiovean Popoveni sunt revoltaţi de modul în care s-au efectuat lucrările de canalizare 

Lucrarea începută în toamna lui 2009 în cartierul Popoveni din Craiova, care prevede alimentarea cu apă şi canalizare menajeră a zonei, a stârnit, pe finalul ei, nemulţumiri locuitorilor de pe strada Crinului. Aceştia susţin că lucrările efectuate pe strada lor sunt de mântuială, canalizarea este montată defectuos, iar drumul nu va mai arăta la fel ca înainte. Jana Ciurezu, care locuieşte la numărul 3, se plânge că muncitorii care toarnă acum asfaltul nu mai respectă lăţimea iniţială a străzii. „Cred că au lăsat mai mult de un metru în ambele părţi. Dacă s-au apucat de o treabă, să o facă aşa cum trebuie, nu să piardă timpul pe la cafele până la 11.00, să lucreze puţin şi apoi să meargă la odihnă pentru că se pune căldura“, a spus aceasta.
Locuitorii de pe strada Crinului sunt nemulţumiţi şi de calitatea lucrărilor de canalizare din această zonă. „Cine a făcut canalizarea şi-a bătut joc de noi. Ne-au spart poduleţele din faţa porţii, ne-au distrus gardurile. Mie mi-au îndoit uşa la garaj, dar am tăcut, am zis să nu mă cert cu ei. Ne-au spus că fac la loc tot ce au stricat, dar apoi s-au făcut că uită. Au stricat şi şanţurile pe care le săpasem noi, iar acum ne intră apa în curte când plouă. Strada asta era cea mai frumoasă de aici, avea flori, pomi. Acum e distrusă toată“, susţine Marius Rădulescu, care locuieşte la numărul 4.
„Gurile de canalizare s-au spart de trei ori până acum. Astă-iarnă le-am acoperit noi să nu cadă copiii în ele. Înainte nu aveam probleme cu apa, dar acum când plouă e dezastru. Se face nămol de nu mai poţi să ieşi din curte. Prin alte părţi au pus piatră şi la noi au lăsat nisipul. Dau cu compactorul pe aici, dar nu ştiu ce tasează, că nisipul se tot lasă. Pe alte străzi au stat oamenii cu gura pe ei şi au făcut treabă, dar la noi au lucrat de mântuială. Nu ştiu ce recepţie au făcut cei de la primărie“, a spus un alt localnic de pe strada Crinului, Pantelică Georgescu.

„Străzile vor fi aduse la starea iniţială“

Beneficiara lucrării, Primăria Craiova, susţine că „pe strada Crinului a fost balast şi tot balast s-a pus, iar gurile de canal sparte ştim că se vor schimba“. Viceprimarul Mărinică Dincă a precizat că va merge la faţa locului pentru a vedea situaţia la faţa locului şi că nu se va face recepţia lucrării dacă aceasta nu este bine executată. „Suntem în faza în care se verifică neconformităţile, pentru ca ele să fie remediate. Dacă lucrarea nu a fost făcută aşa cum trebuie, nu se va plăti ultima factură şi se va opri şi garanţia de bună execuţie“, a explicat Mărinică Dincă. Acesta susţine că, din banii opriţi, altă firmă va termina lucrarea.  Constructorul susţine însă că, la finalul lucrărilor, străzile vor fi aduse la starea iniţială. „Lucrarea este încă în curs de execuţie din cauza unor modificări şi completări la proiectul tehnic solicitate de beneficiar şi are ca termen de finalizare data de 14 august. La terminarea lucrărilor, cartierul va beneficia de apă curentă şi canalizare, oferind condiţii mai bune locuitorilor, iar străzile vor fi refăcute şi aduse la starea iniţială. Ne cerem scuze pentru disconfortul temporar produs de execuţia lucrărilor“, a fost răspunsul oferit de firma constructoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII