24.4 C
Craiova
marți, 8 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateDelegaţie din Bulgaria, în vizită de lucru la Oficiul Român pentru Imigrări

Delegaţie din Bulgaria, în vizită de lucru la Oficiul Român pentru Imigrări

O delegaţie oficială din Bulgaria, formată din şeful de cabinet al ministrului de interne, Boyko Slavchev, preşedintele Agenţiei de Stat pentru Refugiaţi, Nikola Kazakov, şi alţi reprezentanţi ai acestei instituţii, desfăşoară, în perioada 18-20 iulie, o vizită de lucru la sediul central al Oficiul Român pentru Imigrări (ORI).
Potrivit unui comunicat remis marţi de ORI, membrii delegaţiei s-au întâlnit cu directorul general al Oficiului Român pentru Imigrări, Nelu Pop, şi cu experţii pe linie de azil şi integrare.
De asemenea, în cadrul discuţiilor, membrii celor două delegaţii au abordat problematica în domeniul azilului şi au identificat soluţii comune pentru o gestionare eficientă a acestui fenomen, iar ambele delegaţii s-au informat reciproc privind politicile naţionale în domeniile migraţie, azil şi integrare.
Baza acestei întrevederi a constituit-o atât creşterea fluxului migraţionist în  zona mediteraneană şi în această parte a Balcanilor, cât şi tendiţele similare  manifestate în zona comunitară şi extra comunitară.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS