13.4 C
Craiova
sâmbătă, 10 mai, 2025
Știri de ultima orăLocalGheorghe Bunciu, doctorul „Cheta“

Gheorghe Bunciu, doctorul „Cheta“

Pe deputatul Eugen Nicolicea, jupinul judetului Mehedinti, controversatul medic vrea sa-l transforme in sponsorul Casei de Sanatate

Medicul Gheorghe Bunciu, directorul CJAS Mehedinti, a gasit solutia iesirii Spitalului Judetean din criza. Deranjat de articolele aparute in presa, care prezentau realitatea din sistem, acesta a gasit de cuviinta sa incerce sa stringa bani din procese, solicitind citeva miliarde de lei de la medici, oameni politici si ziaristi, sume cu care spera sa-si imbunatateasca imaginea in fata asiguratilor.

Gheorghe Bunciu solicita daune morale de doua miliarde de lei de la ziaristii Gazetei de Sud, si un miliard de lei de la un medic severinean, care i-a numit „jigodii“ pe reprezentantii Casei Judetene de Asigurari de Sanatate (CJAS) Mehedinti, pentru ca pacientii sai s-au plins ca nu gasesc medicamente gratuite si compensate. Nemultumit probabil cu cele trei miliarde de lei, directorul CJAS Mehedinti a declarat ca va solicita un miliard de lei daune morale si presedintelui filialei mehedintene a PSD, Eugen Nicolicea, pe care vrea sa-l transforme in sponsorul institutiei. Acesta i-a cerut lui Bunciu „ori sa plece, ori sa ne lase“, precizind ca va solicita Ministerului Sanatatii sa-l demita pe cel pe care l-a numit „comic vestit al micului ecran“.

Ocupat cu redactarea informarilor, pe care le-a intocmit in numele si cu antetul institutiei pe care o conduce, medicul Gheorghe Bunciu nu mai are timp, se pare, si pentru a rezolva problemele grave ale sistemului medical mehedintean.

Ajuns in fruntea Casei de Asigurari de Sanatate Mehedinti, Bunciu a reusit, intr-un timp foarte scurt, „sa-si asigure“ o serie de critici din partea conducatorilor de institutii cu care trebuie sa colaboreze. Dupa ce prefectul Dan Trancota n-a avut o parere prea buna despre modul in care a fost cistigat concursul pentru ocuparea functiei de director al CJAS Mehedinti, medicul Gheorghe Bunciu s-a vazut din nou cu bisturiul in mina, de aceasta data cel care taie in finantarea spitalelor din judet.

Criza financiara a unitatilor medicale s-a resimtit in fiecare luna in care directorii de spitale au solicitat sprijin din partea Casei de Asigurari pentru acoperirea datoriilor. Nevoiti sa aduca de acasa medicamente, sa scoata din buzunar sume importante pentru materialele sanitare necesare, o parte din medici s-au revoltat.

„Perfuzii a trebuit sa cumpar aproape zilnic, nu mai vorbesc de medicamente de prima necesitate. Chiar si algocalmin am cumparat, pentru ca nu se gasea in spital“, a spus dr. Emil Trasca, seful Sectiei urologie din Spitalul Judetean Mehedinti

Colegiul Medicilor acuza conducerea CJAS Mehedinti ca nu poate sa gestioneze criza din sistem

Activitatea Spitalului Judetean Mehedinti a stat la limita legalitatii, dupa ce, aproape o luna, conducerea CJAS Mehedinti a insistat ca directorii celei mai mari unitati medicale sa accepte conditiile impuse de aceasta institutie.

Potrivit dr. Radu Iman, directorul Spitalului Judetean Mehedinti, semnarea contractului ar fi insemnat atragerea raspunderii penale: „Daca semnam in acele conditii, ne trezeam in septembrie fara bani de salarii si, pentru incalcarea legislatiei financiare in vigoare, puteam ajunge si in puscarie“.

Parerea directorului Radu Iman este sustinuta si de directoarea Directiei de Sanatate Publica Mehedinti, dr. Stela Ciobotea: „Spitalul Judetean are nevoie lunar de 20 de miliarde de lei. In conditiile in care Casa de Asigurari ofera 13-15 miliarde de lei pe luna, handicapul pleaca din luna in care s-au dat acesti bani, care sint insuficienti. Am avut discutii cu directorii tuturor spitalelor din judet. Nu pot cei de la Casa sa spuna din birou cum sa se incheie contractul“.

Pentru ca nu au reusit sa ajunga la o intelegere cu directorul CJAS Mehedinti, conducerile Spitalului Judetean si Directiei de Sanatate Publica au solicitat medierea conflictului de catre Casa Nationala de Asigurari de Sanatate.

In opinia directorului executiv al Colegiului Medicilor, dr. Mircea Mazilu, conducerea CJAS Mehedinti nu a fost capabila sa gestioneze criza. „Incapacitatea s-a vazut foarte clar in momentul semnarii contractului-cadru cu Spitalul Judetean, cind a fost nevoie de un delegat de la Bucuresti pentru rezolvarea situatiei, ei nefiind in stare sa faca acest lucru“.

„Cind am primit subiectele, in primele zece minute nu mi-am amintit nimic“

Diabet zaharat dezechilibrat, cardiopatie ischemica dureroasa, hipertensiune arteriala, dislepidemie – sint diagnosticele cu care medicul Gheorghe Bunciu a fost declarat inapt si pensionat la 1 ianuarie 2003, pe motive medicale, din Serviciul Roman de Informatii, sectia Mehedinti. Despartirea medicului de institutia in care a lucrat a fost grabita si de moartea colonelului Ion Lupitu, angajat al SRI Mehedinti si unul dintre pacientii sai.

„Nu ma simt vinovat.

S-a intimplat, asta e. Nu cred ca poate fi vorba despre o lipsa de ingrijire medicala“, a spus Gheorghe Bunciu. Dupa trei saptamini, pe 22 ianuarie 2003, in ziua in care s-a semnat ordinul de pensionare pe caz de boala, medicul „inapt“ participa la concursul organizat de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate pentru postul de director la CJAS Mehedinti, depunind, pentru inscrierea la examen, adeverinta medicala ce atesta ca este sanatos si apt pentru examen, si pentru ocuparea unei functii inalte de conducere. Toate actele necesare participarii la concurs au fost legalizate la notariat. „Am luat decizia de a participa la concurs, intr-un timp foarte scurt. Cind am primit subiectele, in primele zece minute nu mi-am amintit nimic“, a spus Gheorghe Bunciu, intrat in SRI in 1994, dupa ce a trecut prin mai multe structuri militarizate si unde a fost poreclit de colegi „doctorul Mengele“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS