Procesul de privatizare al Avioane Craiova SA va continua, etapele parcurse şi documentele întocmite păstrându-şi valabilitatea, a anunţat azi Biroul de presă al Ministerului Economiei, instituţie care a devenit acţionarul majoritar fabricii.
Procesul de privatizare va continua, deşi, începând cu ianuarie 2009, Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului (AVAS), instituţia care a iniţiat procedurile de vânzare a pachetului majoritar, nu mai este proprietarul întreprinderii, precizează Mediafax.
Biroul de presă al Ministerului Economiei a anunţat că etapele parcurse şi documentele întocmite de AVAS îşi "păstrează valabilitatea".
"În ceea ce priveşte privatizarea SC Avioane Craiova SA, se are în vedere continuarea procedurilor de privatizare demarate de AVAS, în vederea finalizării procesului de privatizare a acestui operator economic, etapele parcurse şi documentele întocmite păstrându-şi valabilitatea", a anunţat Biroul de presă al Ministerului Economiei.
La sfârşitul lunii decembrie 2008, Camera Deputaţilor a aprobat Legea 308 de respingere a Ordonanţei de Urgenţă nr. 101/2006, privind reorganizarea AVAS prin comasarea prin absorbţie cu OPSPI, publicată în Monitorul Oficial nr. 898 din 31 decembrie 2008. În urma absorbţiei OPSPI de către AVAS, s-au trecut în administrarea autorităţii o serie de 41 de societăţi comerciale în care statul român este acţionar majoritar, între ele aflându-se şi Avioane Craiova.
Potrivit Hotărârii de Guvern nr. 1720 din 30 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial nr.8 din 6 ianuarie 2009, privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei, OPSPI a fost deja prinsă între unităţile care funcţionează în subordinea ME.
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a anunţat, în 9 decembrie 2008, cu o zi înainte de termenul-limită pentru privatizarea Avioane Craiova, că a decis pentru a doua oară amânarea datei până la care pot fi depuse ofertele, investitorii interesaţi fiind aşteptaţi să depună documentele până pe 30 ianuarie 2009, la ora 10:00.
Caietul de sarcini a fost cumpărat până în prezent de compania germană AEROTEC Engineering, Alenia Aeronautica – Italia şi subsidiara din România a firmei americane EPS Inc. Tinton Falls.

