-5.5 C
Craiova
luni, 2 februarie, 2026
Știri de ultima orăActualitateDacia păstrează neschimbate preţurile vehiculelor sale după ce iniţial anunţase o posibilă ieftinire

Dacia păstrează neschimbate preţurile vehiculelor sale după ce iniţial anunţase o posibilă ieftinire

Dacia anunţă că păstrează neschimbate preţurile vehiculelor sale, după ce ieri vicepreşedintele Automobile Dacia, Constantin Stroe, declarase că producătorul de automobile analizează posibilitatea reducerii preţului cu până la 2.000 de euro din costul actual.

Conform unui comunicat al companiei, emis astăzi, Dacia păstrează neschimbate preţurile vehiculelor sale, care, spun reprezentanţii producătorului de automobile, sunt în continuare cele mai accesibile de pe piaţa românească.

"Dacia s-a angajat din 14 ianuarie să prezinte o ofertă comercială proprie, doar în favoarea clienţilor care vor beneficia de programul Remat 2009, de îndată ce acesta va fi lansat. Dacia a fost preocupată în permanenţă de reducerea cheltuielilor de întreţinere ale clienţilor săi. Astfel, intervalul dintre revizii a fost extins de la 15 000 km la 20 000 km la maşinile pe benzină şi de la 10 000 km la 15 000 km pentru motorizările diesel. Perioada de garanţie a fost dublată, de la 18 la 36 de luni", mai spun reprezentanţii Dacia.

Vicepreşedintele Automobile Dacia, Constantin Stroe, a declarat ieri că Dacia analizează posibilitatea reducerii preţului la automobile în cuantum de până la 2.000 de euro din costul actual, ca urmare a scăderii drastice a vânzărilor. Potrivit acestuia, scăderea preţului luat în calcul de direcţiunea Dacia ar putea fi dedusă din marja de profit a producătorului de automobile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

6 COMENTARII