Locuitorii din Găneasa – Olt au sesizat că benzinăria Mic Oil a deversat ape uzate pe domeniul public.
Oamenii susţin că angajaţii societăţii SC Mic Petrochim Ind. SRL, proprietara benzinăriei, spală maşini şi tiruri în unitate, apele uzate fiind preluate în rigolele de pe domeniul public şi deversate pe terenurile agricole.
Doi comisari de la Comisariatul Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu Olt au efectuat săptămâna trecută un control. Angajaţii benzinăriei nu au permis accesul comisarilor decât după ce directorul Ilie Bercea a sosit la faţa locului. Acesta a fost şef al Serviciului de Executări Silite pentru persoane juridice din Administraţia Finanţelor Publice Slatina. El i-a însoţit personal pe comisari în timpul verificărilor. Bercea a declarat că societatea respectă legislaţia de mediu, investind în crearea de spaţii verzi, a unui motel, a unei spălătorii auto şi a unei staţii GPL.
Fostul şef de la fisc a negat că angajaţii săi ar fi spălat maşini în unitate. „Spălătoria nu este funcţională. Am cumpărat instalaţiile şi le-am testat să vedem dacă funcţionează“, a declarat Ilie Bercea. El a arătat comisarilor spălătoria nefuncţională, sistemul de canalizare, separatoarele şi fosa septică, susţinând că are contract de vidanjare. Ilie Bercea a spus că respectă cerinţele formulate de Agenţia pentru Protecţia Mediului, care a eliberat autorizaţia pentru funcţionarea benzinăriei.
În rigola de pe latura dinspre Găneasa a benzinăriei, până într-un pod de acces în unitate, comisarii şi directorul au văzut apă reziduală. Aceasta nu s-a scurs, deoarece calea era înfundată. Comisarii de mediu au solicitat APM să trimită laboratorul auto pentru a preleva probe, deoarece apa din rigolă este reziduală. Pe marginea rigolei se află o gură de canal, care aparţine benzinăriei.
Nici angajaţii benzinăriei şi nici directorul Ilie Bercea nu au putut spune cum a ajuns apa reziduală în rigolă. „Sesizarea a fost făcută de oamenii din sat, pentru că nu au fost angajaţi“, a afirmat un angajat al benzinăriei. Ilie Bercea a declarat că apa din rigolă provine de la ploaie, deşi în zonă nu a plouat, iar dincolo de pod rigola este uscată. Fostul angajat a arătat că investiţia oferă în prezent 47 de locuri de muncă pentru locuitorii din Dranovăţu, Găneasa şi Izvoarele şi că, după finalizarea motelului, anul viitor, vor fi disponibile încă 20 de locuri de muncă.