7.6 C
Craiova
marți, 24 februarie, 2026
Știri de ultima orăPoliticaNationalPremierul Ilie Bolojan anunţă adoptarea reformei administraţiei şi pachetul de relansare economică

Premierul Ilie Bolojan anunţă adoptarea reformei administraţiei şi pachetul de relansare economică

Premierul Ilie Bolojan a declarat, marți seara, că Guvernul a adoptat ordonanțele de urgență privind reforma administrației publice și relansarea economică.

„Am adoptat două ordonanțe importante, cea privind relansarea economică și cea privind reforma în administrație“, a afirmat premierul, potrivit Agerpres.

El a spus că ordonanța de urgență privind relansarea economică vine să completeze cadrul fiscal și bugetar în vigoare, în așa fel încât să pună economia țării pe baze mai sănătoase și să creeze mecanisme de stimulare a creșterii economice din vara acestui an și în continuare, în anii următori.

„Urmează ca în lunile următoare să adoptăm fiecare schemă de sprijin care este propusă în această ordonanță în așa fel încât aceste scheme să fie ancore de creștere în fiecare domeniu de activitate care este prevăzut în ordonanță“, a precizat Bolojan.

Reforma în administrație „rezolvă câteva aspecte importante“

Premierul a adăugat că ordonanța privind reforma în administrație ‘rezolvă câteva aspecte importante’ care țin atât de administrația locală, cât și de cea centrală.

„În primul rând, face cele două administrații mai eficiente, propunând audituri de personal și reducerea cheltuielilor acolo unde se constată că sunt nejustificate, ceea ce va face să avem o administrație atât locală, cât și centrală mai eficientă în anii următori, reducând bazele de cheltuieli ale administrației din România. De asemenea, vine cu câteva precizări foarte importante care țin de susținerea descentralizării, un lucru despre care s-a vorbit de foarte multe ori, dar din păcate s-a făcut destul de puțin“, a mai spus Bolojan.

Citeşte şi: BNR: Depozitele la bănci ale firmelor și populației au scăzut, în ianuarie, cu 1,8%

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS