Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR, a comentat luni, 3 noiembrie, declarațiile lui Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidenţiale a îndemnat la boicotarea alegerilor din Capitală. Petrişor Peiu a afirmat că, deși înțelege frustrarea lui Călin Georgescu față de modul în care sunt organizate alegerile, AUR își va continua angajamentul de a participa la scrutin și de a-și reprezenta alegătorii.
„Înțelegem cu toții frustrarea și neîncrederea pe care domnul Georgescu a căpătat-o în raport cu modul în care instituțiile statului, așa-numitul sistem, organizează alegeri. Atunci când ești descalificat de două ori din cursa prezidențială, fără un motiv legal, sigur că ai un sentiment de neîncredere și este normal să îți manifești acest sentiment”, a declarat Petrișor Peiu, potrivit ziare.com.
Liderul senatorilor AUR: „Noi trebuie să continuăm să ne reprezentăm electoratul“
Totuși, liderul senatorilor AUR a subliniat că partidul are „datoria, ca orice alt partid politic, să reprezinte pe cei care cred în valorile conservatoare în Parlament, în consiliile locale și în celelalte instituții alese”.
„Nu putem să abdicăm de la această datorie pe care ți-o asumi în momentul când te înscrii într-un partid politic. Indiferent de neîncrederea și frustrarea pe care o are cineva, pe nedrept sancționat de către statul român, noi trebuie să continuăm să ne reprezentăm electoratul. Nu avem cum să nu participăm la alegeri, ba chiar îi îndemnăm pe toți cetățenii bucureșteni care au drept de vot să meargă la vot, să-și exprime opțiunea, pentru că asta înseamnă democrație”, a adăugat Peiu.
„Noi vorbim în numele nostru și al alegătorilor pe care îi reprezentăm“
În privința unei posibile rupturi între AUR și Georgescu, după ce acesta a precizat că nu a cerut niciunui partid să vorbească în numele său, Peiu a respins această ipoteză.
„Nici nu vorbim în numele nimănui. Noi vorbim în numele nostru și al alegătorilor pe care îi reprezentăm. Nu poate fi vorba de nicio ruptură, pentru că noi nu ne-am propus niciodată să reprezentăm pe cineva care nu se regăsește în rândurile noastre sau printre votanții noștri. Nu cred că este vorba de niciun fel de ruptură”, a explicat liderul senatorilor AUR.
Călin Georgescu, fostul candidat la prezidențiale, nu și-a îndemnat fanii să voteze niciun candidat
Călin Georgescu, fostul candidat la prezidențiale, nu și-a îndemnat fanii să voteze niciun candidat. Duminică, 2 noiembrie, le-a cerut să boicoteze alegerile pentru Primăria Bucureștiului, susținând că ce este „legitim nu poate fi legitim”.
Într-un videoclip postat pe pagina personală de Facebook, Georgescu le-a transmis suveraniștilor care-l susțin că cine votează în acest scrutin legitimează „frauda” de anul trecut.
Citeşte şi: Prognoza pentru următoarele două săptămâni: de la 20°C la frig și ploi în toată țara

