23.6 C
Craiova
marți, 27 mai, 2025
Știri de ultima orăPoliticaNationalRegele Charles al III-lea, mesaj cu ocazia începerii mandatului de preşedinte al lui Nicuşor Dan

Regele Charles al III-lea, mesaj cu ocazia începerii mandatului de preşedinte al lui Nicuşor Dan

Regele Charles al III-lea i-a transmis lui Nicuşor Dan un mesaj cu ocazia începerii mandatului de preşedinte al României. Mesajul i-a fost înmânat şefului statului luni de ambasadorul Regatului Unit la Bucureşti, Giles Portman, relatează Agerpres.

Adresându-i, alături de regina Camilla, „cele mai calde felicitări” pentru alegerea în funcţia de preşedinte al României, Charles subliniază că mandatul lui Nicuşor Dan începe într-o perioadă de mare incertitudine în Europa şi în lume şi cu multe provocări, de la combaterea schimbărilor climatice şi protejarea naturii, până la încheierea teribilului conflict din Ucraina.

„Îmi amintesc foarte bine vizita mea din 2022 la Centrul Romexpo din Bucureşti, unde ne-am întâlnit când eraţi primar. Ştiu că, sub conducerea dumneavoastră, nu numai că relaţia dintre ţările noastre va prospera, dar vom rămâne uniţi în activitatea noastră comună, inclusiv în ceea ce priveşte sprijinul pentru Ucraina şi stabilitatea regiunii”, scrie Charles în mesajul publicat integral pe pagina de Facebook a Ambasadei britanice.

Regele dă asigurări că Marea Britanie rămâne unul dintre cei mai apropiaţi prieteni şi parteneri ai României

De asemenea, regele evocă momentele pe care le-a petrecut în România şi dă asigurări că Marea Britanie rămâne unul dintre cei mai apropiaţi prieteni şi parteneri ai României.

„Mă gândesc cu plăcere la timpul petrecut în România în ultimii douăzeci şi şapte de ani, după ce am călătorit prin ţară şi am ajuns să cunosc şi să preţuiesc arta, cultura şi patrimoniul arhitectural al ţării dumneavoastră, precum şi toţi oamenii din România pe care mă consider atât de norocos că i-am întâlnit. Ştiu că, în Marea Britanie, România are unul dintre cei mai apropiaţi prieteni şi parteneri, o relaţie cu atât mai strânsă şi vibrantă cu cât aici există o diasporă românească înfloritoare, care contribuie atât de mult la ţara noastră”, mărturiseşte regele în mesajul său, semnat „Charles R.”.

Noul preşedinte al României, Nicuşor Dan, şi-a preluat mandatul, luni, la Palatul Cotroceni. Anterior, în cadrul şedinţei solemne de la Palatul Parlamentului, Nicuşor Dan a depus jurământul de învestitură, devenind astfel cel de-al cincilea preşedinte al României.

Citește şi: (VIDEO) Incident grav la parada lui Liverpool FC: 27 de răniți, inclusiv un copil în stare critică

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS