-1.6 C
Craiova
miercuri, 21 ianuarie, 2026
Știri de ultima orăPoliticaRomânia nu a fost inclusă pe lista țărilor cu acord de dublă cetățenie în Ucraina. PSD cere intervenția Președinției și Guvernului

România nu a fost inclusă pe lista țărilor cu acord de dublă cetățenie în Ucraina. PSD cere intervenția Președinției și Guvernului

PSD solicită Administrației Prezidențiale, Guvernului și MAE să intervină urgent pe lângă Ucraina după ce România a fost omisă din lista statelor pentru care Kievul permite dublă cetățenie. PSD susține că măsura afectează comunitatea românească din Ucraina și cere explicații imediate pentru această excludere.

PSD cere instituțiilor cu atribuții în politica externă, Administrației Prezidențiale și Guvernului prin Ministerul Afacerilor Externe, „să clarifice urgent cu autoritățile ucrainene motivele pentru care România a fost omisă din lista statelor pentru care Ucraina a reglementat posibilitatea de a avea acord de dublă cetățenie”, arată comunicatul de presă al formațiunii.

PSD consideră că această omisiune afectează în mod vizibil comunitatea românească din Ucraina și contrastează cu sprijinul constant oferit de România pe tot parcursul războiului ruso-ucrainean.

Noua reglementare, considerată profund nedreaptă față de sacrificiul etnicilor români care au căzut pe frontul ucrainean

Potrivit partidului, o astfel de abordare arbitrară din partea autorităților ucrainene poate avea implicații și asupra procesului de aderare al Ucrainei la Uniunea Europeană.

Noua reglementare este considerată profund nedreaptă față de sacrificiul etnicilor români care au căzut pe frontul ucrainean, iar PSD solicită autorităților române să intervină ferm și urgent pentru rezolvarea acestei probleme, având în vedere că românii reprezintă a doua mare minoritate etnică din Ucraina.

România a manifestat constant o atitudine corectă și echilibrată față de Ucraina, similară cu cea a Poloniei, Cehiei sau Germaniei, state pentru care noua legislație ucraineană permite acorduri de dublă cetățenie.

Criteriile luate în considerare la formarea listelor ţărilor „partenere”

Noua lege privind dobândirea şi păstrarea cetăţeniei ucrainene, intrată în vigoare începând cu data de 16 ianuarie, stârneşte nemulţumire în comunitatea românească din Ucraina.

Legea privind instituirea dreptului la cetăţenie multiplă a fost promulgată de preşedintele Volodimir Zelenski în luna iulie a anului trecut. Guvernul de la Kiev a adoptat, pe 5 noiembrie 2025, lista statele cu care va fi aplicată cetăţenia multiplă.

„Se va acorda prioritate acelor ţări care se numără printre cei mai apropiaţi şi mai siguri aliaţi”, a transmis, atunci, Ministerul de Externe al Ucrainei.

Criteriile fi luate în considerare la formarea listelor ţărilor „partenere” au fost următoarele: apartenenţa la Grupul celor Şapte (G7); apartenenţa la UE; aplicarea de sancţiuni împotriva Federaţiei Ruse pentru agresiunea împotriva Ucrainei; sprijin pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei – poziţia în timpul votării în organizaţiile internaţionale; existenţa relaţiilor de parteneriat strategic sau de altă natură; nivelul şi perspectivele dezvoltării relaţiilor bilaterale; sprijinul financiar acordat Ucrainei; alte criterii care pot influenţa semnificativ asupra asigurării intereselor naţionale ale Ucrainei în domeniul politicii externe şi interne.

Citește și: Bărbat reținut după ce și-a bătut copiii în vârstă de 2 și 4 ani

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS