16.7 C
Craiova
duminică, 25 mai, 2025
Știri de ultima orăPoliticaInternationalPolitica externă a SUA, expusă într-un discurs al lui JD Vance

Politica externă a SUA, expusă într-un discurs al lui JD Vance

Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, a declarat vineri că Statele Unite sub conducerea președintelui Donald Trump vor alege cu grijă când să folosească forța militară și vor evita implicarea în conflicte fără sfârșit, ceea ce el a numit o ruptură față de politicile recente ale SUA. Experții susțin că discursul numărului 2 de la Casa Albă – în care acesta a mai spus că America se confruntă cu amenințări serioase din partea Chinei, Rusiei și altor națiuni și că vor trebui să își mențină avantajul tehnologic – ar putea reprezenta “cea mai clară articulare” a doctrinei de politică externă a Administrației Trump.

Vance, care a servit în Corpul Pușcașilor Marini și a fost trimis în Irak ca jurnalist militar în timpul războiului din anii 2000, a afirmat că recenta vizită a președintelui Trump în Orientul Mijlociu “a marcat sfârșitul unei abordări de decenii în politica externă, care, cred eu, a fost o abatere de la precedentul stabilit de părinții fondatori ai națiunii”. 

Vance vorbește despre o schimbare generațională

“Ceea ce vedem din partea președintelui Trump este o schimbare generațională de politică, cu implicații profunde pentru munca pe care fiecare dintre voi va fi chemat să o facă,” a declarat vicepreședintele.

El a spus că Statele Unite au fost “o superputere fără rival” pentru o scurtă perioadă după prăbușirea Uniunii Sovietice, dar că scena globală s-a schimbat între timp.

“După prăbușirea Uniunii Sovietice, factorii noștri de decizie au presupus că dominația Americii pe scena mondială era garantată. Pentru o scurtă perioadă, am fost o superputere fără egal și nici nu ne imaginam că vreo națiune străină ar putea, vreodată, să se ridice la nivelul Statelor Unite ale Americii,” a afirmat Vance.

„. Ar trebui să fim precauți atunci când decidem să lovim, dar când o facem, lovim puternic, hotărât – și exact asta s-ar putea să vă cerem și vouă să faceți”, a mai zis vicepreședintele SUA.

Citește mai mult pe G4Media.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS