20.5 C
Craiova
miercuri, 30 aprilie, 2025

Horoscop

  Berbec    
Comunicaţi foarte bine cu partenerul dumneavoastră, sunteţi fi pe aceeaşi lungime de undă, fără a fi totuşi orbiţi de iubire. Gândiţi amândoi logic, detaşat, luând decizii care vă sunt foarte utile. Vă completaţi foarte bine, chiar dacă gândiţi diferit situaţiile prin care treceţi, tocmai de aceea discutaţi permanent ceea ce se petrece cu voi, ca să înţelegeţi amândoi problema corect, la rece.
 

  Taur
Sunteţi indus în eroare de persoane care au intenţii negative. Vă mint, vă transmit informaţii greşite din dorinţa de a vă face să călcaţi strâmb, deci aveţi grijă în cine vă încredeţi. Chiar dacă dumneavoastră vi se pare că sunt sincere, veţi descoperi mai târziu că s-au ascuns sub o mască de ipocrizie care v-a păcălit. Verificaţi tot ce aflaţi din mai multe surse şi veţi descoperi realitatea.

 
  Gemeni
Sunteţi un factor de echilibru în mediul în care vă aflaţi, pentru că unii colaboratori alături de care munciţi se grăbesc şi vor să ajungă repede la rezultatele dorite. Noroc că vă aflaţi dumneavoastră lângă ei şi îi mai trageţi de mânecă să o lase mai moale, pentru că atitudinea lor impulsivă poate aduce prejudicii acţiunilor începute. Le daţi o lecţie bună de cumpătare, păstrând o măsură în toate şi oprindu-i pe ei din avânt la momentul oportun.
 
  Rac
Cineva vă cere un sprijin financiar, dar aveţi mari dubii că vă va putea returna vreodată acest împrumut, de aceea evitaţi să daţi vreun ban astăzi. Dacă intuiţia vă atrage atenţia că ar putea fi un rău-platnic, mai bine ţineţi banii şi găsiţi o scuză să nu îi daţi, cu riscul de a vă atrage ostilitatea acestuia. N-are rost să rămâneţi dumneavoastră fără bani doar pentru a nu supăra pe cine ştie cine.

  Leu
Sunteţi un exemplu de înţelepciune şi seriozitate pe oriunde treceţi, lumea vă respectă şi vă apreciază sincer pentru ceea ce reprezentaţi, deoarece azi ieşiţi în faţă cu o realizare deosebită, ce îi lasă pe toţi muţi de admiraţie. O reuşită profesională deosebită, o diplomă, o notă bună la un examen vor atrage atenţia lumii asupra dumneavoastră. Nu fiţi modest, lăudaţi-vă cu ceea ce ştiţi!
 

  Fecioară
Luaţi o pauză din activitatea începută, fără să daţi nimic peste cap. Aveţi noroc că nu vă împinge nimic urgent de la spate şi vă puteţi vedea de treabă pe îndelete. Lăsaţi totul la o parte pentru o zi, pentru a vă concentra altă dată asupra sarcinilor importante.
 

  Balanţă
Porniţi cu mult elan o activitate nouă, dar vă împotmoliţi la primul impas. Nu mai aveţi chef să continuaţi şi aproape că vreţi să vă lăsaţi păgubaş. Nu exageraţi, este doar un hop ca atâtea altele, pe care îl puteţi trece cu un pic de prudenţă. Detaşaţi-vă de miezul acţiunii, descoperiţi ce anume a blocat această situaţie ce părea să evolueze bine, şi după ce veţi găsi soluţia, veţi reporni în viteză.

 Scorpion
Sunteţi foarte capricios astăzi, spuneţi „nu“ la toate propunerile care vă sunt adresate pentru că aveţi alte pretenţii sau aşteptări de la cei din jur. Ceea ce vi se oferă nu vă satisface câtuşi de puţin, de aceea veţi respinge pe toată lumea cu o oarecare superioritate. Păcat, aţi putea rata ocazii bune şi cunoştinţe utile, doar pentru că aveţi tendinţa de a-i trata pe toţi de sus. Nu-i nimic, altul va profita de ocazia căreia dumneavoastră îi daţi cu piciorul.

 Săgetător
Nu puteţi duce la îndeplinire planurile pe care vi le-aţi făcut cu persoana iubită azi, pentru că apare un blocaj de comunicare între voi. Ori trebuia să mergeţi la întâlnire şi apare ceva neprevăzut care nu vă lasă să ajungeţi, ori partenerul contramandează totul în ultima clipă, spre supărarea dumneavoastră. Apar aşadar mici probleme de suflet pe care ar trebui să nu le trataţi cu superficialitate.

  Capricorn
Comunicarea cu persoanele aflate la distanţă merge bine, deci toată ziua veţi sta mai mult la telefon sau pe internet pentru a pune la cale diverse subiecte comune. Fie că sunteţi invitat la o plimbare sau într-o călătorie sau aflaţi o informaţie de departe exact când aveaţi mai mare nevoie de ea, toate se dovedesc utile pentru dumneavoastră.

  Vărsător
Vă aflaţi în acelaşi anturaj arhicunoscut de persoane şi colaboratori şi discutaţi chestiuni de rutină pe care le ştiţi pe dinafară, dar nu le trataţi ca pe nişte nimicuri. Asta nu înseamnă ca persoanele care vă ascultă le ştiu la fel de bine, ca atare organizaţi-vă discursul în aşa fel încât să fie accesibil oricui. Sunteţi tentat să spuneţi unele lucruri pe jumătate, crezând că toată lumea le cunoaşte, dar nu este aşa.

  Peşti
Aflaţi veşti foarte bune pe care simţiţi nevoia să le transmiteţi şi dumneavoastră mai departe. E motiv de bucurie tot ceea ce vă ajunge la ureche, veşti despre viitoare petreceri sau prilej de sărbătoare alături de un grup mai numeros de persoane. Sunteţi mult mai sociabil, doriţi să ieşiţi în lume şi să schimbaţi opinii diverse, de aceea veţi accepta prima invitaţie care apare: la o cafea, la o plimbare, la vreo aniversare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS