Jandarmii olteni au desfășurat o acțiune pe râul Olt, în zona localității Verguleasa, pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol.
Pe timpul misiunii au fost depistate persoane care utilizau ambarcațiuni pneumatice neinscripționate și unelte de pescuit de tip setcă. În urma verificărilor, au fost ridicate în total 30 de plase, cu o lungime însumată de aproximativ 2,4 kilometri, folosite pentru pescuit comercial neautorizat.
Ambarcațiunile și uneltele au fost confiscate, iar persoanele implicate au fost predate organelor de cercetare penală, fiind întocmite actele procedurale prevăzute de lege.
Pescuitul comercial fără autorizație, precum și folosirea plaselor de tip setcă sau a altor unelte interzise constituie infracțiuni prevăzute de Legea nr.176/2024 și atrag răspunderea penală.
De asemenea, recomandăm cetățenilor:
- să respecte perioadele de prohibiție și zonele protejate;
- să utilizeze doar unelte permise de lege;
- să dețină asupra lor documentele necesare pescuitului recreativ;
- să sesizeze orice faptă de braconaj la numărul unic pentru apeluri de urgență 112sau direct jandarmilor aflați în teren.
Citește și: Un german a descoperit un bilet câștigător de 15 milioane de euro în buzunarul hainei