28.3 C
Craiova
miercuri, 27 august, 2025
Știri de ultima orăEvenimentUn bărbat angajat la o companie deţinută de CEO, acuzat de delapidare

Un bărbat angajat la o companie deţinută de CEO, acuzat de delapidare

Un economist în cadrul companiei Medserv Min, unde acţionar majoritar este Complexul Energetic Oltenia, a fost reţinut sub acuzaţia de delapidare. El este suspectat că a transferat peste 300.000 de lei din banii societăţii în conturile unor apropiaţi de-ai săi.

Compania Medserv Min, la care Complexul Energetic Oltenia deţine peste 98% din acţiuni, prestează activităţi medicale. „La data de 26 august a.c., poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, în baza probatoriului administrat într-un dosar penal, au dispus măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore şi introducerii în arestul IPJ Gorj a unui bărbat de 52 de ani, din municipiul Târgu Jiu, bănuit de săvârşirea infracţiunii de delapidare”, informează, miercuri, oficialii Poliţiei judeţene Gorj, conform news.ro.

Bărbatul, în calitate de economist, şi-ar fi însuşit suma totală de 331.700 lei

Potrivit sursei citate, bărbatul, în calitate de economist în cadrul unei societăţi pe acţiuni cu capital majoritar de stat, sub autoritatea publică tutelară a Ministerului Energiei, şi-ar fi însuşit suma totală de 331.700 lei, pe care ar fi transferat-o, prin 16 transferuri bancare, din contul curent al societăţii, în contul unor persoane fizice, „urmărind obţinerea unor avantaje de natură financiară”. 

Surse judiciare au precizat pentru News.ro că firma păgubită este Medserv Min, companie la care acţionar majoritar este Complexul Energetic Oltenia.

Complexul Energetic Oltenia deţine 98,40% din acţiunile Medserv Min

Conform portalului web al Medserv Min, Complexul Energetic Oltenia deţine 98,40% din acţiunile Medserv Min, restul acţiunilor fiind deţinut, în diverse cote, de sindicate din minerit.

Compania este prezentată ca „unitate de prestări servicii medicale”, inclusiv îngrijiri la domiciliu decontate prin Casa Naţională de asigurări de Sănătate şi deţine cabinete specializate şi autorizate în asistenţa medicală de urgenţă  în judeţele Gorj, Vâlcea şi Mehedinţi.

Poliţiştii de investigaţii economice continuă cercetările, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs delapidarea, precizează reprezentanţii Poliţiei.

Citeşte şi: Marco Rubio, mesaj de felicitare pentru Republica Moldova

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS