Un bărbat din comuna doljeană Predești și-a găsit sfârșitul înecat într-un bazin de apă din propria curte. S-a întâmplat în seara zilei de 15 august, iar mama acestuia l-a găsit și a alertat poliția.
În seara zilei de ieri, 15 august, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Breasta au fost sesizați de o femeie, din comuna Predeşti, cu privire la faptul că fiul sau ar fi căzut într-un bazin cu apă, din curtea locuinței.La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au stabilit că aspectele sesizate se confirmă, fiind identificat un bărbat de 59 de ani, din comuna Predeşti.Bărbatul a fost scos din bazin de către pompieri din cadrul ISU Dolj, din nefericire fiind declarat decesul acestuia.În cauză, politiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.Totodată, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului, conform purtătorului de cuvânt al IPJ Dolj,agent șef de poliție Mihaela Sadoveanu