Un autotren încărcat cu mandarine s-a răsturnat pe şoseaua de centură a municipiului Suceava, miercuri, iar şoferul a fost rănit şi a fost transportat la spital, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, transmite Agerpres.ro.
Potrivit sursei citate, autovehiculul s-a răsturnat în afara părţii carosabile pe centura ocolitoare a municipiului Suceava, în zona dintre „Zidul Morţii” şi ieşirea spre municipiul Rădăuţi.
La faţa locului intervin pompierii militari de la Detaşamentul Suceava cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD B2.
Şoferul, transportat la spital
Şoferul autotrenului, conştient, a fost monitorizat de personalul medical de pe ambulanţă la locul accidentului, după care a fost transportat la spital pentru investigaţii medicale.
La locul accidentului, pompierii militari au asigurat măsurile PSI, din cauza scurgerilor de combustibil.

